Categories: Actualitate

La fondurile Direcţiei Silvice Hunedoara. Tarife de vânătoare unice pentru români şi străini

Oana Mihnea

În judeţul nostru sunt 70 de fonduri cinegetice, însă doar 12 dintre acestea aparţin de Direcţia Silvică Hunedoara. Restul sunt în administraţia altor asociaţii de vânătoare, independente în ceea ce priveşte tariful aplicat pentru tipurile de vânat.

Pentru cele 12 fonduri de vânătoare gestionate de către Direcţia Silvică Hunedoara, tarifele pentru cei care doresc să vâneze sunt în funcţie de specie, dar unice atât pentru români, cât şi pentru străini. De asemenea, acestea sunt stabilite de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva Bucureşti.
În această perioadă, este deschis sezonul de vânătoare doar pentru câteva specii. Şi anume, mistreţ (până în 15 februarie 2015), cerb (până în 15 noiembrie a.c.), capră neagră şi urs (15 decembrie a.c.). Astfel, pentru mistreţ, în funcţie de punctaj, tarifele sunt următoarele: 100 euro purcel, 200 euro scroafă şi între 350-700 euro vier. Urşii mai mici pot fi vânaţi pentru 3.500 euro, iar cei mai mari, pentru 6.000 euro. Tot în funcţie de punctaj sunt şi tarifele pentru capra neagră, mai precis, între 1.100 euro şi 2.800 euro. La căprioare şi cerbi, taxa se achită în funcţie de greutatea trofeului.  Prin urmare, pentru căprioară, variază între 150 euro şi 1.000 euro, iar la cerb, între 1.900 euro şi 3.400 euro.
Conform celor declarate de Dan Ionescu, responsabil activitate de vânătoare din Direcţia Silvică Hunedoara, cele mai căutate fonduri de vânătoare de la noi din judeţ sunt la Dobra, Ilia, Grădişte, Haţeg, Masivul Retezat şi Parâng şi mai puţin cel de la Baia de Criş. Cea mai căutată specie, pentru a fi vânată, este mistreţul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

2 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

2 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

2 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

2 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

2 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

2 ore ago