Categories: Comunitate

La Dobra, lucrurile au intrat pe un făgaş normal

Magdalena Şerban

Primarul din Dobra, Ovidiu Pădurean (foto), este mulţumit de cum au evoluat lucrurile în ceea ce priveşte colectarea de taxe şi impozite în 2014. Anul trecut, acesta se plângea de sumele mari pe care unele composesorate de pe raza comunei le datorau către bugetul de stat.
„Se pare că cele şase composesorate au înţeles cum stă treaba. Aşa cum trebuie să-şi achite facturile la utilităţi, aşa trebuie să plătească şi dările către stat. Am avut probleme cu colectarea impozitelor, anii trecuţi. Se strânseseră datorii de vreo cinci ani şi nimeni nu făcea nimic. Între timp, din 2013 şi până acum, au fost achitate. Dar abia după multe sesizări şi demersuri birocratice. E necesar să se înţeleagă faptul că dacă nu se încasează bani, nici noi nu putem asigura cofinanţări la proiectele europene accesate sau să susţinem implementarea unor investiţii din bugetul local. Cât priveşte persoanele fizice, de la acest segment avem colectat peste 90 la sută din sumele cuvenite. Mai vreau să spun că taxele aferente anului 2015 nu vor fi majorate, deoarece anul trecut le-am actualizat raportat la rata inflaţiei, suferind deja o mărire de 16 procente”, a precizat Ovidiu Pădurean, primarul din Dobra.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

16 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

16 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago