Categories: Comunitate

La Deva, personalul medical s-a lecuit de mirajul străinătăţii

Magdalena Şerban

Dacă în anii trecuţi, mai toate instituţiile medicale din România se plângeau că le pleacă specialiştii în străinătate, reprezentanţii spitalului devean susţin că roata nu se mai învârte în acelaşi sens, ci din contră, unii revin, pentru a-şi face meseria în ţară.
S-au dus vremurile
Din cele spuse de Călin Laza (foto), managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, se pare că personalul medical s-a lecuit de plecarea peste hotare, preferând munca în ţară. „Nu se mai pune problema plecării personalului în străinătate. E gata cu asta. S-au stopat plecările, de anul trecut, cel puţin, de la noi. În 2014 nu ştiu dacă vreo asistentă a cerut concediu fără plată, pentru a lua drumul străinătăţii. Avem câteva care se află în concediu, dar e vorba de concediu pentru îngrijirea copilului. Ba mai mult, am înregistrat cazuri de revenire în ţară. De exemplu, o asistentă plecată în Italia, unde a lucrat ca îngrijitoare într-un cămin de bătrâni, a revenit în ţară şi a participat la concurs, pentru a ocupa postul de asistentă”, a mai arătat managerul.
Flux continuu de angajări
Vestea bună este că procesul de recrutare nu se va finaliza, prea curând, la Deva.  „Cu puţin timp în urmă, am organizat concurs pentru ocuparea a cinci posturi de infirmieră şi două posturi de kinetoterapeut, iar pe rol încă mai sunt referate, deoarece unii angajaţi ai spitalului se pensionează şi vom avea nevoie, din nou, de asistente şi infirmiere. Suntem într-o continuă mişcare pentru că personalul aflat la vârsta pensionării va pleca, iar posturile rămae vacante trebuie să se ocupe”, afirmă Călin Laza. Acesta a mai menţionat că pe partea de TESA este puţin mai greu cu angajările, acolo fiind vorba de sistemul la şapte plecări doar o singură angajare. Tot pe motivul pensionării, va mai pleca personal de la bucătărie, aşa că situaţia pare să se acutizeze începând cu luna septembrie a anului 2014. În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva are 1.100 de angajaţi, dintre care 70 sunt personal TESA, iar restul, personal medical.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Barbi domnu' Laza, barbi.
    Reintoarcerea este caz strict particular si singular.
    Gargara ieftina

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago