Categories: ActualitateFlash

La Călan, s-a dat în folosinţă primul bloc ANL

Sorina Popa

Ieri, în Călan, a fost dat în folosinţă primul bloc ANL . Primarul oraşului, Adrian Iovănesc , le-a oferit cheile noilor locuinţe, celor care s-au înscris pe listă şi au îndeplinit criteriile pentru blocul ANL. În total, imobilul este format din 60 de garsoniere şi apartamente cu două camere.
Urmează alte locuinţe
Noua investiţie, de pe strada Independenţei din Călan, a fost finalizată într-un an de zile şi a costat un milion de euro, din care de la bugetul local s-au  alocat 1.000.000 de lei. Noii locatari vor trebui să achite o chirie lunară cuprinsă între 50 de lei şi 100 de lei.
„În trei ani, cei care vor locui cu chirie în blocul ANL vor putea să-şi cumpere locuinţele. Am avut o listă cu 146 de cereri pentru asemenea apartamente, însă doar 60 am putut să le onorăm. Oricum, vom demara o altă investiţie, un alt bloc ANL, cu 40 de apartamente. Beneficiarii imobilului de pe strada Independenţei sunt familii tinere, nevoiaşe, cu copii, dar şi tineri, care în prezent urmează cursurile unei facultăţi”, a afirmat primarul oraşului Călan, Adrian Iovănesc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 ore ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

4 ore ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

5 ore ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

21 de ore ago

Bulina albă

Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…

21 de ore ago