Categories: Reportaj

La Bãiţa, investiţiile continuã şi în 2010

Adriana Năstase

Anul 2009 poate fi caracterizat drept cel mai greu pentru administraţiile publice locale. Recesiunea economică a afectat grav bugetele primăriilor, în multe cazuri, edilii nemaiavând bani nici măcar pentru plata cheltuielilor curente. Cu câteva excepţii, însă. Spre exemplu, comuna Băiţa se poate mândri cu realizări consistente în 2009.

Proiect pentru gunoiul menajer
Astfel, accesul spre localitate este facilitat de o şosea asfaltată, inclusă în categoria drumurilor judeţene -DJ-706 A, care trece prin jumătatea vestică a teritoriului administrativ, incluzând satele aparţinătoare – Lunca, Fizeş, Crăciuneşti, Băiţa, Căinelu de Sus şi Ormindea. Din această şosea pornesc ramificaţiile formate de drumurile comunale care fac legătura cu celelalte localităţi ale comunei: Barbura, Sălişte, Trestia, Peştera, Hărţăgani. Drumurile comunale au fost modernizate în acest an. De asemenea, s-a obţinut o finanţare Phare, pentru depozitarea gunoiului menajer din comunele Băiţa şi Vălişoara, proiectul fiind comun. Finanţarea constă în achiziţionarea unor pubele şi containere ecologice, precum şi a unei maşini de colectare a deşeurilor. Localnicii au posibilitatea ca gunoiul menajer să poată fi ridicat într-o zi anume din săptămână. Nu numai că le este uşurată munca, din acest punct de vedere, ci participă şi la ecologizarea comunei. În prezent, se lucrează la implementarea proiectului, dorindu-se să se mai achiziţioneze încă un autocompactor de capacitate mai mică.

Investiţie de 2,5 milioane de euro
O mare realizare a primarului Damian Diniş este obţinerea finanţării 100 la sută din fonduri europene a proiectului de canalizare în satul de reşedinţă. Valoarea investiţiei se ridică la 2,5 milioane de euro. Urmează să se organizeze licitaţia, şi apoi demararea lucrărilor pentru alimentarea cu apă şi canalizare. Tot în această finanţare este cuprinsă şi modernizarea drumului comunal de pe Valea Ormindei. Se lucrează la decolmatarea pârâului dintre Băiţa şi Hărţăgani, pe o porţiune de trei kilometri.
La nivelul comunei există cămine culturale în fiecare sat. Majoritatea acestora oferă posibilitatea organizării de manifestări cultural-artistice, precum şi a altor activităţi ale comunităţilor locale. În 2009, s-a modernizat căminul cultural din centrul comunei. A fost dotat cu încălzire proprie, pavat cu marmură, iar multe elemente de interior au fost schimbate. Se preconizează ca până la sărbătorile din această iarnă, lucrările să fie finalizate.

Locuri de joacă din sponsorizări
Comuna dispune de o bogată reţea de învăţământ, având şase unităţi pentru preşcolari cu program normal, opt şcoli primare şi două şcoli generale. În comuna Băiţa învaţă aproximativ 400 de elevi. În prezent,  se execută lucrări de modernizare la Şcoala din Hărţăgani. Edilul-şef se poate mândri cu faptul că proiectele de finanţare depuse au fost aprobate, singurul care a rămas la stadiul de aşteptare a acordului de implementare fiind cel destinat amenajării unui parc. Deşi ne confruntăm, la nivel naţional, cu o perioadă financiară grea, s-a dovedit că mai există însă, oameni cu suflet mare. Astfel, s-au amenajat două locuri de joacă în cadrul Şcolii Generale din Lunca, cu ajutorul sponsorizării primite de la Carpatcement şi încă unul în cadrul şcolii Generale Sălişte, cu ajutorul sponsorizării oferite de Mircea Moga, directorul unei societăţi din Cluj.
Pentru că istoria locală este legată de monumentul din satul Lunca, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la ridicarea acestuia, au fost realizate reparaţiile aferente. Tot în acest an, s-a modernizat locul de agrement numit Haldina, construindu-se o scenă nouă, grupuri sanitare noi, cu apă curentă, iar terenul de sport a fost pregătit pentru montarea unei suprafeţe sintetice. Valorile familiei au fost şi rămân o tradiţie în societatea românească. Primarul Diniş nu uită nici de cei mai în vârstă, răsplătindu-le fidelitatea căsniciei. Anul acesta, au fost premiate familiile care au trecut pragul de 50 de ani de căsătorie. Din puţinul existent, s-au oferit ajutoare de urgenţă, persoanelor cu nevoi speciale.
În ceea ce priveşte tradiţia, pentru Băiţa sunt emblematici instrumentiştii locali, precum şi meşterii populari. Este un colţ de ţară, unde glasul tradiţional românesc se face auzit.

Cununa grâului
Cea mai cunoscută formaţie artistică de obiceiuri folclorice este CUNUNA GRÂULUI, din satul Hărţăgani, care a susţinut numeroase spectacole în comună, dar şi în judeţ şi chiar în ţară, impresionând prin originalitatea punerii în scenă a acestui obicei, prin ţinuta interpreţilor şi frumuseţea costumelor. Locul III obţinut la Zimnicea, precum şi locul I din cadrul Festivalului de la Ighiu, reprezintă o frumoasă răsplată a talentului şi muncii membrilor formaţiei. Se pregăteşte conturarea a încă unui grup vocal, condus de profesorul Nicolae Suciu. Investiţiile pentru dezvoltarea şi modernizarea comunei nu se opresc, însă, aici. Există coordonate care sunt propuse spre aplicare, începând cu 2010. Apropiindu-se sărbătorile de iarnă, primarul comunei Băiţa, Damian Diniş, transmite tuturor consătenilor, colaboratorilor şi angajaţilor, cele mai calde urări, iar pe locuitorii comunei îi îndeamnă să participe la vot, pe 6 decembrie. „E datoria noastră, a tuturor, să ne alegem preşedintele. Prezenţa la vot a fiecăruia poate fi decisivă. Alegerea lui Mircea Geoană ca preşedinte va reprezenta un pas înainte şi pentru comuna Băiţa, pentru implementarea proiectelor vizate şi dezvoltarea locală”, a spus primarul Damian Diniş.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago