Categories: Actualitate

La abatorul de cai din Nojag, totul este în regulă

Activitatea abatorului de cai din localitatea Nojag, singurul din judeţul Hunedoara, nu a fost afectată de acuzele aduse ţării noastre în ceea ce priveşte etichetarea cărnii de cal, administratorul firmei care se ocupă cu sacrificarea cabalinelor apreciind că partenerii străini au încredere în producătorii români, pentru că s-au convins, de-a lungul timpului, că sunt respectate toate reglementările europene.
Caii sacrificaţi în abatorul de la Nojag au fost exportaţi unui partener de afaceri din Italia, dar fără să fie executată vreo formă de procesare a cărnii. „De la începutul acestui an, au fost sacrificaţi 26 de cai. Partenerii noştri din Italia ştiu că lucrăm corect. De altfel, nimeni nu-şi permite să-şi piardă autorizaţia de funcţionare. Din păcate, numai românii cad de vină, dar acum, am reuşit să dovedim că nu avem nici o implicare în acest scandal“, a declarat ieri administratorul SC Agrocompany SRL Deva, Wilhelm Gergely, care deţine abatorul din satul Nojag. Potrivit acestuia, numărul cailor tăiaţi în abator se înscrie în parametrii din anii trecuţi, cererea de carne fiind redusă, de regulă, în lunile ianuarie şi februarie. O creştere a solicitărilor se constată în acest domeniu abia în luna aprilie. La rândul său, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, Ioan Dumbravă, a menţionat că nu sunt probleme în ceea ce priveşte sacrificarea cailor la abatorul din Nojag. „La acest abator, nu s-au făcut tranşări sau prelucrări ale cărnii de cal. Carnea a fost exportată direct în carcasă“, a spus directorul DSVSA Hunedoara. El a menţionat că abatorul din satul Nojag a sacrificat anul trecut 400 de cai, iar toată carnea a fost aprobată pentru consum. (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în această seară la o cabană din comuna Cârjiți

Echipajele de stingere au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar…

2 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

18 ore ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

20 de ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

21 de ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

21 de ore ago