Municipiul Deva va găzdui o competiţie de kickboxing la care va participa o serie de sportivi prestigioşi din România şi Republica Moldova.
Gala este programată duminică, 8 decembrie, la Sala Sporturilor din Deva, începând cu orele 19.00 şi este organizată de către clubul Gladiator’s din Deva, reprezentat de către Claudiu Florescu.
Main eventul serii este meciul dintre deveanul Claudiu Ciocănel şi Robert Burtea, doi cunoscuţi luptători din ţara noastră. Pentru cei interesaţi biletul de intrare este în valoare de 30 de lei şi poate fi achiziţionat în ziua competiţiei de la reprezentanţii clubului devean.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…