Categories: Comunitate

Karatiştii de la CFR Simeria, mândria administraţiei locale

Oana Mihnea

 Karatiştii de la Clubul Sportiv CFR Simeria reuşesc prin rezultatele excepţionale obţinute la concursurile de profil atât din ţară cât şi din străinătate să aducă performanţa pe cele mai înalte culmi. De la cei mai mici karatişti şi până la cei cu ani mulţi de muncă în spate, toţi au un singur ţel, acela de a duce la Simeria cele mai multe medalii.

Premii şi recunoaştere internaţională
În prezent, la Simeria, senseiul Ionel Hriţcu antrenează 30 de karatişti, cea mai mică sportivă din acest grup având doar opt ani şi   rezultate foarte bune la o vârstă atât de fragedă. „Au venit la noi foarte mulţi copii, dar au rămas puţini. O parte dintre ei au renunţat când am început cu exerciţiile mai dificile, pentru că noi încercăm tot timpul să facem performanţă cu ei. Acum sunt 30 de sportivi legitimaţi la Clubul CFR Simeria, aproximativ 20 vin constant la antrenamente, iar 10 vin sporadic, în funcţie şi de restul activităţilor pe care le au. Toţi sunt din oraşul Simeria, nu sunt din alte localităţi. În fiecare an, pe departamentul nostru avem în jur de 12 sau 16 concursuri naţionale, plus cele internaţionale. Până anul acesta nu am încercat să ieşim cu ei în afara ţării, dar acum am făcut şi acest pas. Am fost la Maribor, la a II-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Copii, Campionatul mondial de cadeţi şi juniori. Am participat cu trei sportivi şi ne-am întors cu două premii. Fiecare a mers la o singură probă, Ionuţ Vesa la Kumite, iar Alexandra Leş şi Amalia Danci la Kata. Ionuţ Vesa a concurat cu 32 de sportivi din alte ţări, inclusiv din România şi a luat locul întâi. Alexandra Leş a luat locul II la grupa ei de vârstă iar Amalia Danci s-a întors acasă cu locul V. Pentru ei este un rezultat extrem de important şi ne-am pregătit în ultima jumătate de an aproape zilnic. Performanţă fără pregătire nu ai cum să faci“, a declarat Ionel Hriţcu, antrenor sensei la secţia de karate a Clubului CFR Simeria.

Mereu alături de sportivi
Copiii karatişti ai Simeriei se bucură de tot sprijinul administraţiei locale, acolo unde tot timpul au găsit înţelegere şi ajutor, atât din punct de vedere financiar cât şi moral. Edilul şef al oraşului este tot timpul alături de sportivi, de copiii campioni ai localităţii. Participarea la competiţii implică multe costuri, iar pentru cele care au loc în ţară, primăria a reprezentat de fiecare dată un suport foarte important. Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria, a precizat că nu poate decât să fie mândru de copiii campioni la karate şi de rezultatele foarte bune obţinute la concursuri. „Chiar dacă pare la prima vedere un sport dur, nu este deloc aşa. Este un sport care te educă, te învaţă să fii raţional şi să dobândeşti un echilibru constant în viaţa de zi cu zi“, a adăugat Emil Rîşteiu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

22 de ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

22 de ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

22 de ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

22 de ore ago