Tânăra sportivă din Valea Jiului a fost însoţită la această competiţie europeană de Alina şi Radu Polifronie, cu care se pregăteşte de mai mulţi ani. Concluzia finală după participarea la aceste întreceri europene este că Miruna Mălăuţă a avut un parcurs bun, direct proporţional cu efortul constant depus, reuşind să ajungă până în finala grilei-turul 4.
Karateka din Petroşani a fost foarte aproape de intrarea in repasaj (ceea ce ar fi adus şi o medalie), dar sportiva din Slovacia a pierdut în ultimele secunde din semifinale, astfel că a fost stabilit clasamentul final cu Miruna Mălăuţă foarte aproape de podiumul de premiere.
Într-o scurtă declaraţie, Miruna Mălăuţă a spus: „Revin acasă, cu un rezultat bun, dar hotărâtă şi determinată pentru a mă antrena la cote maxime pentru Turneului Final de Calificare la Jocurile Olimpice, care va avea loc la Paris”.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…