Sport

Karate: Deveni pe podium la Cluj Napoca

Nicolae Gavrea

Sala Sporturilor „Ioan Damian“ din Cluj Napoca a găzduit recent întrecerile unei competiţii internaţionale de karate, Romanian Centennial Open, întreceri la care au fost peste 800 de participanţi de la 78 de cluburi reprezentând 18 ţări.

Printre cei prezenţi la aceste întreceri internaţionale au fost şi sportivii de la CS Heian Deva, pregătiţi de prof. Marius Biji, rezultatele devenilor fiind de excepţie.
Au urcat pe podiumul de premiere ca urmare a evoluţiilor de pe tatami, următorii sportivi: Diana Tatoiu-locul I în proba de kata individual cadeţi, Anna Horvath-loc I kata individual copii I, Andra Daniliuc-loc I la kata individual seniori.
Pe locul secund s-au clasat la aceste întreceri Carmen Tatoiu – kata individual juniori III, Ianis Munteanu-kata individual copii I, Victor Kuţaba-kata cadeţi, iar Mara Biji şi Luca Basarabă au obţinut menţiuni pentru locurile IV ocupate în probele de la copii II şi III, ei fiind la prima participare internaţională.
Un număr de 12 sportivi de la C.S. CFR Simeria au participat la întrecerile din cadrul Cupei României, organizate la Timişoara, sportivii fiind însoţiţi de Sensei Ion Hriţcu şi Senpai Dorin Vesa.
Sportivii clubului simerian au obţinut opt medalii de aur prin Ionuţ Vesa (trei medalii), Cătălin Solda, Paul Todea, Andrei Nicoară, Nicolae Ungureanu şi David Todea. Medalii de argint au cucerit Delia Breazu, Nicolae Ungureanu, Ionuţ Vesa, Alexandru Szabo, iar Alexandra Leş, David Todea şi Delia Breazu au adus la palmaresul clubului CFR Simeria medalii de bronz.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Regiunea cu lămpașe – raiul vardiștilor și al șan­tajiștilor! Nimeni nu pare interesat să re­zol­ve…

7 ore ago

Bulina albă

Andreea Dobre, din Lupeni Pentru că a creat senzație cu performanțele sale la concursul Vocea…

7 ore ago

Bulina neagră

Mihai K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat după ce a provocat scandal la…

7 ore ago

I-a ucis câinele! Un bărbat de 46 de ani, din Ghelari, bănuit de comiterea faptei

Poliția Municipiului Hunedoara a fost se­sizată prin apel la 112 de către un bărbat care…

8 ore ago

Bărbat din zona Devei, acuzat că și-a amenințat soția cu un pistol

Incidentul ar fi avut loc după o ceartă în familie. Individul, băut bine, a scos…

8 ore ago

Bărbat de 68 de ani reţinut pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate

Un bărbat a fost reţinut după ce Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu…

8 ore ago