Politica si administratie

Jurnalistul britanic Charlie Ottley va promova potenţialul turistic al municipiului Deva

Potenţialul turistic al municipiului Deva ar putea fi promovat de jur­na­listul britanic Charlie Ottley, acesta fiind prezent, în această săptămână, în oraş, unde s-a întâlnit cu primarul localităţii, Lucian Rus.

A găsit o comoară
„Prezent în această săptămână la Deva, Charlie Ottley marchează înce­putul unui nou drum cu privire la pro­mo­varea municipiului Deva, sprijinind astfel efortul comun de a aduce în faţa lumii bogăţia acestui loc. Deva a dat mereu în schimbul timpului un gen de nobleţe care nu poate fi găsit nicăieri. Dintre toate stările lui Charlie, îmi rămân în suflet mirarea, entuziasmul şi dorinţa de a spune tuturor că la Deva a găsit o comoară”, a notat pe pagina sa de socializare, primarul municipiului Deva.
Potrivit acestuia, oraşul are lucruri care merită să fie promovate, la fel ca şi judeţul Hunedoara.
„În context, judeţul Hune­doara este un loc în care is­toria, arta culinară, portul po­pular, diversitatea obiceiurilor şi tradiţiilor formează o sumă de arome de care pu­tem fi mândri şi care prin ochii unui om precum Charlie Ottley devine o va­loare uni­ver­sală”, adaugă Lucian Rus.
Cetatea De­vei, sim­bolul ora­şului, a fost vizitată anul tre­cut de 82.000 de tu­rişti, în con­diţiile în care tele­ca­bina care urcă spre mo­numentul is­to­ric a fost defectă câ­teva luni.
În ceea ce priveşte judeţul Hune­doara, a­cesta a fost vizitat anul trecut de peste 1,7 milioane de turişti, în creştere cu
22 la sută faţă de anul 2023, conform datelor Direcţiei Ge­ne­rale de Ad­ministrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hune­doara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră l-a pus pe un amic să-i…

2 zile ago

Bulina albă

Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago

Parlamentarul hunedorean Tiberiu Claudiu Bârstan (AUR): aroganți, autosuficienți și perseverenți în nepăsare. Un Guvern fără direcție și fără plan de țară

Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…

2 zile ago

Uricani: la anul, va fi finalizat și pus în circuit noul Centru Comunitar Integrat realizat cu finanțare europeană

Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…

2 zile ago

La Lelese, sărbătorile unesc și mai mult comunitatea

Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…

2 zile ago