Jurnaliştii şi exprimarea corectă

Cu aproape două săptămâni în urmă, în cadrul sesiunii ştiinţifice a doctoranzilor, organizată şi găzduită de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a fost lansat volumul „Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect”. Este important să precizez şi cine îl editează – Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi – surpriză! – Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Nu tot ce auzi la radio şi vezi la televizor este corect, spun autorii încă de pe prima pagină. Aş adăuga – şi nu tot ceea ce citeşti în ziar. Este vorba, după cum vă daţi seama, de corectitudinea gramaticală şi, într-o măsură mai mică, cea stilistică.
Cred că acest volum ar trebui să existe în fiecare redacţie, pentru că inventariază, într-o manieră atrăgătoare pentru cititor, cele mai frecvente greşeli de redactare şi exprimare. Când spun cele mai frecvente, s-ar putea crede că sunt acolo, 10-20… Din păcate, sunt mult mai multe. Prin natura profesiei, jurnaliştii vorbesc/scriu mai mult decât media populaţiei, prin urmare, greşelile pot apărea proporţional mai des, pe principiul că numai cine nu munceşte nu greşeşte. Până la un punct, premisa este corectă. Doar că multe dintre greşeli, poate majoritatea, sunt elementare şi fac trimitere la materia studiată în gimnaziu.
În opinia mea, modul în care a fost concepută cartea, simplu şi clar, o face accesibilă şi plăcută pentru lectură. Ca să vă daţi seama, o să prezint câteva exemple: broşă şi nu broşe (la singular), cămaşă şi nu cămaşe, tenişi şi nu teneşi, să aibă şi nu să aibe, ultimele şi nu ultimile, vă mai spunem şi nu mai vă spunem, declaraţia pe care o dau şi nu declaraţia care o dau, trebuie şi nu trebuieşte, metropole şi nu marile metropole, faceţi şi nu făceţi, dragile mele şi nu dragele mele. Nu mai vorbesc de virgulele puse greşit, în special la textele de pe crawl – acea bandă colorată cu ştiri sau mesaje de la telespectatori. Cartea se referă şi la injurii sau exprimări bădărane, în care, din păcate, excelăm, noi sau cititorii/ascultătorii şi telespectatorii noştri. Toate greşelile sunt prezentate în carte nu cum o fac eu acum, ci chiar în contextul în care au fost făcute.
Mi-am dat seama că fiecare dintre noi, jurnaliştii, ar trebui să ne împrospătăm periodic cunoştinţele de gramatică. Dincolo de greşelile evidente, există o multitudine de cazuri în care uităm anumite forme, exprimarea este pleonastică, folosim exprimări improprii, unele din neştiinţă, altele din neatenţie. Cartea prezintă mult prea multe exemple ca să nu mă fi regăsit şi eu în rândul celor care calcă pe bec, aşa că am privit-o ca pe o carte de gramatică în varianta „fără profesor” şi am parcurs-o sistematic.