Învinşi în premieră, au cedat primul loc
După trei victorii din tot atâtea jocuri disputate, juniorii Under 19 de la CFR Simeria au simţit pentru prima dată gustul amar al înfrângerii în campionatul naţional, seria 7, fiind învinşi, scor 1-3, în deplasarea de pe terenul echipei ASU Poli Timişoara. Golul galben-albaştrilor a fost marcat de Alexandru Culcer. Odată cu eşecul, simerienii au pierdut şi prima poziţie a seriei, la golaveraj, în dauna grupării CSŞ Drobeta Turnu Severin. Şi juniorii Under 17 au pierdut la Timişoara, cedând cu 0-1 în faţa alb-violeţilor. Echipa lui Ciprian Pepenar ocupă locul 6 în serie, cu doar 3 puncte. În runda viitoare, echipele simeriene vor întâlni pe teren propriu grupările similare ale clubului CSŞ Lugoj.
Dacia Orăştie, în continuare fără puncte
În seria 8 a competiţiei, Dacia Orăştie a pierdut dubla întâlnire jucată în deplasare, cu LPS Sebeş. Juniorii Under 19 au cedat cu scorul de 1-5 iar juniorii Under 17 cu scorul de 0-3. Fără nici un acumulat în patru etape, Dacia Orăştie ocupă ultimul loc la ambele categorii de vârstă. În runda viitoare, trupa din oraşul Paliei va juca în deplasare, cu LPS Tg. Mureş. (Ovidiu Mănăstire)
Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…
Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…
Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…
Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…