Categories: Sport

Juniori hunedoreni în selecţionatele regionale

Ciprian Marinuţ

Patru juniori de la Universitatea Petroşani şi trei juniori de la Jiul Petroşani vor face parte din Selecţionata Regională Timişoara, alcătuită la iniţiativa F.R. Fotbal, după ce au trecut de selecţii la care au luat parte peste 200 de jucători. Mihail Bănceanu din echipa „studenţească” şi Cătălin Cora, din formaţia „alb-negrilor”, sunt consideraţi a fi cei mai de perspectivă dintre cei şapte selecţionaţi.

Primul pas spre performanţă
Mihail Bănceanu are 14 ani şi practică fotbalul din anul 2008 la Universitatea Petroşani, fiind considerat ca fiind unul dintre cei mai talentaţi jucători ai echipei. Mijlocaş stânga, Mihail îl are mereu alături pe fratele său, Petre Bănceanu, care joacă în aceeaşi formaţie. „Este un pas important pentru mine că am ajuns în această selecţionată, unde au şansa să ajungă cei mai talentaţi copii născuţi în anul 2000. A fost prima mea selecţie într-o asemenea selecţionată şi cred că m-am integrat destul de bine”, spune jucătorul, care este şi component de bază al echipei de juniori a Universităţii Petroşani. Despre Mihail, antrenorul său, Gabriel Niţu, spune că este un copil talentat cu potenţial pe care îl vede ajungând la o echipă mare în viitor. „Cu grupa de copii din care face parte şi Mihail am câştigat deja două titluri de campioni judeţeni. Din păcate, în Valea Jiului nu există grupe de juniori republicani pentru ca aceşti copii să aibă continuitate. Voi face tot ceea ce depinde de mine ca Mihail să nu se piardă şi să parcurgă treptat toate etapele junioratului către fotbalul de mare performanţă. Va rămâne în atenţia Selecţionatei Regionale, unde sperăm să se remarce cu jocuri cât mai bune şi alături de el să facă pasul şi alţi jucători”, a spus antrenorul.
În condiţiile în care echipele de seniori din judeţul Hunedoara au rezultate tot mai modeste, salvarea fotbalului hunedorean poate fi asigurată doar prin creşterea unor juniori talentaţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

19 ore ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

o zi ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

3 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

3 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

3 zile ago