Sport

Judoka Larisa Cadar, medalie de bronz la campionatul naţional

Nicolae Gavrea

În perioada 12-14 octombrie, la Ploieşti-Brazi s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de judo newaza (luptă la sol) la care au participat circa 500 sportivi din întrega ţară la categoriile de vârstă cuprinse între 11 şi 15 ani.
La această ediţie, sportiva Larisa Cadar (foto), în vârstă de 14 ani, legitimată la CNS Cetate Deva, pregătită de prof. Dan Gârbovan, s-a clasat pe locul III la U15 categoria + 52 kg şi a cucerit medalia de bronz.
Un rezultat bun a înregistrat şi Roland Benţe, care a ocupat locul V (pierzând lupta pentru medalia de bronz) la categoria U 11 ani-50 kg. El este pregătit la clubul devean de către Constantin Vasiliu.
CNS Cetate Deva va fi gazda etapei finale a Campionatului naţional pe echipe U 21 ani şi a întrecerilor de newaza la această categorie de vârstă, în perioada 27-28 octombrie, dar până atunci, la finalul acestei săptămâni, 14 sportivi de la CNS Cetate Deva vor participa la un puternic turneu internaţional la Tg. Mureş, unde vor fi prezenţi la întreceri circa 800 de sportivi reprezentând 77 de cluburi sportive din opt ţări, printre invitaţi fiind şi sportivi din Japonia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura