Eveniment

Judecătorul Valentin Popescu rămâne în arest

Livia Botici

Magistraţii Curţii de Apel Alba-Iulia au respins, ieri după-amiază, cererea de liberare sub control judiciar a fostului vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani. Valentin Popescu (foto) se află în arest de 14 zile, asupra lui planând patru capete de acuzare, formulate de procurorii anticorupţie din Alba.

Cerere nefondată

În cazul în care această cerere de liberare sub control judiciar ar fi fost acceptată de magistraţii Curţii de Apel Alba-Iulia, judecătorul Valentin Popescu ar fi fost pus în libertate, având obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, sau ţara, dar şi de a se prezenta regulat la Serviciul de Probaţiune stabilit de judecători. „Instanţa a decis respingerea solicitării judecătorului Valentin Popescu, apreciind ca nefondată această cerere de liberare sub control judiciar. Hotărârea magistraţilor poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 24 de ore de la comunicare”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba-Iulia.

Acuzaţii grave

În data de 31 martie 2010, judecătorul şi vicepreşedintele, pe atunci, al Judecătoriei Petroşani, Valentin Popescu, a fost arestat pentru 29 de zile, printr-o hotărâre a magistraţilor Curţii de Apel Alba-Iulia. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba îl acuză pe acesta de efectuare de tranzacţii imobiliare incompatibile cu funcţia deţinută, cumpărare de influenţă, dar şi de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată. La data de 31 martie, judecătorul Valentin Popescu a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, dosarele pe care le-a avut pe rol fiind repartizate altor magistraţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura