”Ştim de acum datele calendaristice pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, în acest moment se recalculează paşii, planurile de antrenament, se adaptează strategia şi aşteptăm doar sistemul de calificare pentru fiecare disciplină. Acum, Federaţiile Internaţionale vor stabili calendarul acestor competiţii. E foarte important pentru noi cum vom depăşi această perioadă grea, cu multe restricţii în ceea ce priveşte antrenamentele, normale pentru o situaţie mondială de pandemie. Rezultatele de la Tokyo vor arăta cum a ştiut fiecare ţară să treacă peste această criză. Italia, atât de afectată, îi consideră pe sportivii care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice, sportivi de interes naţional. Ar fi important şi pentru Team Romania, pentru cei 59 de sportivi români deja calificaţi, dar şi pentru cei care încă se mai pot califica, să fie consideraţi de interes naţional”, a punctat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. (N. Gavrea)
La data de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 15:34, Poliția Municipiului Hunedoara a fost…
În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…
În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…
O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…