Categories: Sport

Jiul, tot în comă

Ciprian Marinuţ

Vicepreşedintele clubului Jiul Petroşani, George Boboc, a declarat, sâmbătă, că e din ce în ce mai probabil ca echipa să se retragă din campionat, din cauza datoriilor pe care patronul, Alin Simota, le are faţă de jucători.

Înglodaţi în datorii

Veştile din tabăra Jiului rămân negative, în ciuda negocierilor dintre patronul Alin Simota şi autorităţile locale din Petroşani. „Datoriile clubului faţă de cei 13 jucători care au devenit liberi de contract se ridică la 128.000 de euro. Între patronul Alin Simota şi primarul Iacob Ridzi au fost multe discuţii pe această temă, dar nu s-a ajuns la nici o soluţie concretă, pentru salvarea echipei. Sunt şanse mari ca Jiul să nu se prezinte la startul returului”, a spus George Boboc, vicepreşedintele clubului Jiul Petroşani.

Tot lotul a băgat memorii

Oficialul echipei alb-negre a precizat că toţi fotbaliştii din lotul echipei Jiul Petroşani au depus memorii pentru a deveni liberi de contract, din cauza datoriilor pe care clubul le are faţă de ei. Treisprezece jucători care au memorii încă din decembrie au fost deja declaraţi liberi de către Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Ceilalţi 12 fotbalişti din lot care şi-au băgat actele abia în ianuarie aşteaptă şi ei un verdict de eliberare de la FRF. Totuşi, o parte dintre sportivii liberi de contract s-au arătat dispuşi să joace din nou pentru Jiul Petroşani şi să accepte salariul de 1500 de lei pe lună, atât cât a propus patronul Alin Simota, pentru supravieţuirea echipei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

4 tineri ajutați de jandarmii montani după ce au alunecat cu mașina într-o râpă

În după-amiaza zilei de 30 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce patrulau pe…

2 zile ago

Umbrarescu a cumparat combinatul siderurgic din Hunedoara

Ziarul Financiar scrie ca Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic antreprenor din construcţii, a semnat un…

3 zile ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Patiseria Doni Ile SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe…

3 zile ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Dua Pek SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe mail…

3 zile ago

Beneficiarii UAMS „Arsenie Boca” NU vor fi abandonaţi!

Unitatea se transformă în „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi cu Dizabilităţi - Arsenie…

4 zile ago