Sport

Jiul, spaima adversarilor

11 x 2 venirea lui Ionut Lutu (la minge) si a altor fosti jucatori din Liga I a transformat Jiul intr-o echipa ce-si sperie adversarii

Ciprian Marinuţ

Startul bun de campionat, reuşit de trupa antrenată de Daniel Timofte, a declanşat alerta în rândul adversarilor, dovadă că UTA şi U. Cluj, două dintre rivalele la primele locuri, au cerut amânarea meciurilor cu minerii.

Arădenii au amânat meciul
UTA a reuşit să obţină amânarea meciului cu Jiul Petroşani, care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, la Arad, în cadrul etapei a 8-a a Ligii a II-a. Oficialii arădeni au solicitat reprogramarea partidei, pe motiv că jucătorii Ţucudean, Chindriş şi Purece sunt la lotul naţional de juniori „under 19“, unde se pregătesc pentru preliminariile Campionatului European. Drept urmare, partida UTA – Jiul va avea loc miercuri, 28 octombrie. În schimb, partida UTA – FC Drobeta se va disputa conform programării normale, în 10 octombrie, chiar dacă aceiaşi juniori Chindriş, Purece şi Ţucudean se vor afla cu lotul U 19 în Austria.
 

Şi „U” vrea reprogramare
De partida directă cu Jiul se teme şi U. Cluj, mai ales după pasul greşit făcut la Mioveni, etapa trecută. „Şepcile roşii“ au programate jocuri cu CSM Rm. Vâlcea şi Jiul Petroşani, în următoarele două runde, iar oficialii clujenilor au în plan solicitarea unei amânări a partidei cu minerii. „Jiul a lăsat până acum impresia unei formaţii puternice, extrem de greu de învins. Juniorul Andrei Voican este plecat la echipa naţională şi va reveni abia pe 17 octombrie, astfel că avem dreptul şi vom solicita amânarea partidei din 10 octombrie, cu Jiul. Îi vom oferi astfel, antrenorului Cornel Ţălnar, timp suplimentar pentru a regla mecanismul echipei”, a declarat patronul Universităţii, Florian Walter.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura