Fotbaliştii grupării alb-negre îşi vor relua pregătirile lunea viitoare, în 16 ianuarie, însă obiectivul de promovare în eşalonul secund pare a fi ieşit din actualitate.
Pisica neagră e pasată… licenţei
Marin Tudorache, antrenorul principal al echipei Jiul Petroşani, este optimist în ceea ce priveşte evoluţia jucătorilor săi în retur, dar ocoleşte cu diplomaţie un răspuns tranşant atunci când vine vorba despre promovarea în Liga secundă. „Echipa are potenţial şi cred că va creşte calitatea jocului în retur. Însă… este foarte greu să vorbim despre promovare. Şi când spun lucrul acesta, mă gândesc la… condiţiile de care dispunem în prezent. Cred că ne va fi foarte greu să obţinem licenţa pentru Liga secundă, având în vedere că regulamentul este foarte riguros”, a spus tehnicianul. Antrenorul îşi doreşte ca la momentul reluării pregătirilor, echipa să dispună măcar de condiţii decente, la nivelul eşalonului trei. „Sper că până la data la care ne vom relua antrenamentele să fie rezolvată problema apei calde din vestiar şi apoi şi altele care mai sunt”, a mai precizat tehnicianul.
Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani frumoși de pe urma…
Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…
Contul unui medic veterinar hunedorean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…
Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai rezolvat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…