Categories: Sport

Jiul Petroşani câştigă prima confruntare judeţeană

Dacă partida de la Petroşani ar fi fost în programul jocurilor loteristice, puţini ar fi fost cei care să precizeze rezultatul din această întâlnire, dearece deznodământul partidei de sâm­bătă de pe Stadionul „Petre Libardi” a fost unul contrar aştep­tărilor.
Gazdele, CSM Jiul Petroşani, o echipă nou promovată care are destule probleme ca să îşi adune lotul actual şi o grupare, CSM Deva , mai experimentată, ce a investit mult în aducerea unor jucători care deocamdată nu confirmă speranţele puse în ei. Mai mult, Jiul venea la acest joc după o înfrângere drastică, 1 – 7 încasată la Mediaş, iar devenii după o victorie convingătoare, chiar dacă la scor mic, acasă, în faţa formaţiei sibiene.Hermannstadt II.
Sâmbătă însă pe teren lucrurile au stat cu totul altfel decât arăta „calculul hârtiei”. Gazdele au demonstrat mai multă deter­minare în joc şi s-au impus cu 3 – 1 la capătul unui meci în care arbitra Iuliana Demetrescu a acordat trei penaltyuri, două pentru gazde şi unul pentru oaspeţi.
CSM Deva a deschis scorul după un un-doi frumos soldat cu un fault în careu asupra lui Traşcă, lovitura de la 11 metri fiind transformată de Ţoiu.Peste cinci minute Jiul a avut şi ea un penalty fructificat de executantul obişnuit, Bogdan Matei, astfel că la pauză s-a intrat la cabine cu scor egal.
Ultimele sfert de oră din joc a fost la discreţia gazdelor care au înscris de două ori în poarta deveană prin Mazilu (min.78) şi prin acelaşi Bogdan Matei (min.88, tot din 11 metri), punc­tând pentru o victorie nescontată a formaţiei din Valea Jiului.
Damian Militaru, a declarat la finalul partidei: „A fost un joc de angajament, un meci de luptă, în care noi am avut mai multă ambiţie. Sincer, nu ne aşteptam nici noi să câştigăm. Aşa e fotbalul uneori, pierzi cu 7 – 1, apoi în etapa viitoare câş­tigi. Jucătorii şi-au văzut de treabă, ce nu au făcut bine cu Gaz Metan au făcut bun acum. Împreună cu Toni Sedecaru ne vom ocupa în continuare de echipă; mai mult el a pregătit me­ciul acesta, eu m-am întors azi noapte de la Bucureşti, am fost să fac legitimări, l-am adus pe Mărmăneanu, care a şi jucat. Etapa următoare jucăm la Costeşti cu Minerul, trebuie să câştigăm. Degeaba ai bătut acum dacă nu baţi acolo, pentru că şi noi şi ei suntem între candidatele la retrogradare.”
Tehnicianul devean, Ştefan Nanu: „Am pierdut cu două pe­naltyuri inventate de arbitră, vă spun cu mâna pe inimă. La primul nimeni nu i-a făcut nimănui nimic, a fost o alunecare şi mingea a ajuns în braţele portarului, la al doilea nu s-a acordat fault pentru noi, atacantul lor a simulat, portarul nostru a încercat să îl ridice de jos, el a cerut penalty şi i s-a dat. Golul doi l-am primit pe o greşeală la o pasă lungă, Jude a fost întors uşor, iar Dombradi nu a ieşit în 6 metri, este un copil născut în 2001, mai face şi asemenea greşeli”.

CSM Jiul Petroşani: Haring – Szekely, Arcuşi (min. 53 Bocu, min. 88 Turcu), B. Matei, Keszeg (min. 50 Torkos) – R. Sandu, Cuibari – Stoicoiu, Mazilu, Mărmăneanu – Bădărău. Antrenor Damian Militaru.
CSM Deva: Dombradi – Niţuică, Bogdanovici, Jude, Doboş (min. Radak) – Vitan, Ţoiu, Bîrzan (min. 63 Stere) – Curescu (min. 46 Târş), Tecsi (min. 71 Ghighilicea), Traşcă. Antrenor Ştefan Nanu.

Rezultatele etapei a IV- Liga a III-a

Seria a VII-a
FC Hermannstadt 2 – Minerul Costeşti        4-3
Măgura Cisnădie – Gaz Metan Mediaş        2-2
Flacăra Horezu – Viitorul Şelimbăr              1-3
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Viitorul Dăeşti  5-2
CSM Jiul Petroşani – CSM Deva                   3-1

Seria a IX-a
Unirea Dej – Sticla Arieşul Turda                 3-1
CS Hunedoara – Industria Galda                 2-1
CSO Cugir – Avântul Reghin                       4-1
Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureş                1-0
AFC Unirea 1924 – Unirea Ungheni            2-3

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

3 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

3 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

3 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

3 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

3 ore ago

Tentativă de omor în municipiul Vulcan

Scenele șocante au avut loc du­minică noaptea, în fața unui club din centrul municipiului Vulcan.…

3 ore ago