Jiul, detronată de Minerul Uricani
Minerul Uricani este noul lider din Liga a IV-a, după victoria cu scorul de 5-1 în faţa celor de la CNS Cetate Deva şi pasul greşit făcut de Jiul Petroşani, care a obţinut doar o remiză albă (0-0) în deplasare cu Aurul Brad. „Nu prea ne-a ieşit jocul la Brad şi este normal să fim supăraţi. Am întâlnit o echipă mai experimentată şi a trebuit să ne mulţumim şi cu un singur punct, pierzând locul I”, a declarat vicepreşedintele Jiului, George Boboc.