Sport

Jiul apelează la… „veterani“

Ciprian Marinuţ

Mircea Gheorghe şi Gabriel Apetri s-au întors la Jiul Petroşani, club la care au mai evoluat şi în perioada de aur dintre anii 2005-2007, când gruparea patronată de Alin Simota era în Liga I. Ambii jucători au însă 31 de ani, iar randamentul lor este afectat de vârstă şi de faptul că sunt pe final de carieră.

Revin la marea iubire
Se spune că cine bea apă din Jiu sau joacă fotbal la clubul Jiul Petroşani, nu uită niciodată. Ca dovadă, doi fotbaliştii care au activat ani buni sub culorile „alb-negre“ au revenit în aceste zile la echipa lor de suflet. Mircea Gheorghe şi Gabriel Apetri s-au întors la Petroşani şi fac parte din lotul care se pregăteşte pentru sezonul viitor al Ligii a III-a. „Cei doi s-au alăturat echipei şi vor avea discuţii cu conducerea clubului pentru a fi legitimaţi. În schimb, Riviş, Albert, Filipescu şi Toc  nu au mai dorit să continue la Jiul. Ne bazăm pe ceea ce avem, dar vom mai face şi alte achiziţii”, a declarat preşedintele Jiului, George Boboc.
Mircea Gheorghe (născut la 5 iulie 1981) este mijlocaş central ofensiv şi de-alungul timpului a fost poreclit „dirijorul“, pentru felul cum coordona ofensiva echipelor la care a jucat. El şi-a început cariera la Tractorul Braşov, în Liga a II-a, a mai jucat la Olimpia Satu Mare şi Unirea Focşani, iar în 2005 a ajuns la Jiul, singura echipă cu care a jucat în Liga I. În ultimele sezoane, „dirijorul“ a jucat la Săgeata Năvodari şi CS Ştefăneşti (Liga a III-a). Gabriel Apetrei (născut la 23 decembrie 1981) a jucat la Jiul între anii 1999 şi 2005, în sezonul 2005-06 a jucat în Liga I la Univ. Craiova şi Oţelul Galaţi, iar în 2006 a revenit la Jiul. În ultimele sezoane, Apetri, cunoscut şi pentru viaţa sa extrasportivă nu tocmai perfectă, a jucat la Jiul sau la alte echipe din eşaloanele inferioare.

Primul amical nejudeţean
În perioada de pregătire, „alb-negrii“ au susţinut până acum o serie de partide de verificare cu formaţiile din Valea Jiului, toate câştigate la scoruri concludente. Din păcate, jiuliştii au pierdut ruşinos, scor 0-4, meciul oficial din Cupa României, disputat în deplasare cu Naţional Sebiş. Azi, de la ora 10:30, Jiul va susţine, la Petroşani, primul amical cu o echipă din afara judeţului, şi anume cu Minerul Motru. „Am mai avut programat un meci test cu Pandurii II Târgu Jiu, dar am renunţat pentru că se dorea disputarea lui pe un teren sintetic, lucru care nu ne-a convenit”, a mai precizat Boboc.
Campionatul Ligii a III-a va debuta vineri, 31 august, iar Jiul va juca în prima etapă în deplasare cu FC Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura