Categories: Actualitate

Jandarmul care a salvat copilul din brațele răpitorului a „recidivat”

Bărbatul care a intervenit, în parcul de la Piața Arras din Deva, când un tânăr drogat a vrut să-i fure unei mă­mici copilul din brațe, a fost maiorul Daniel Tănase (foto), jandarm la Ins­pec­toratul Județean de Jandarmi Hunedoara. El era în timpul liber și a fost singura persoană, aflată atunci pe stradă, care a intervenit în scandalul cu pricina.
Ieri, Jandarmeria Română a postat un mesaj:
„Fură copilul! Răpește copilul!
Mă aflam ieri în parc cu soția și copilul când am auzit zgomot, zarvă, țipete de ajutor. Am observat o altercație între un bărbat și 2-3 femei, care trăgeau de un copil. Inițial, am crezut că e vorba de o problemă de familie. În parc, era multă lume, dar nimeni nu intervenea. M-am apropiat și am văzut că bărbatul violent era într-o stare euforică, posibil să fi consumat alcool, și încerca să smulgă copilul din brațele mamei. Trăgea de micuț atât de tare încât îi rupsese hăinuțele și scutecul.
Nu am stat pe gânduri, m-am dus și
l-am imobilizat pe agresor. Între timp, alt domn din parc a sunat la 112 pentru a chema serviciile de urgență, poliția
și ambulanța. L-am ținut imobilizat până la venirea Poliției. Aceasta este ex­pe­riența trăită ieri de colegul
nostru, maior Tănase Daniel, de la Inspec­toratul Județean de Jandarmi Hunedoara. În timp ce se afla în con­cediu de odih­nă, el a intervenit pentru a imobiliza un bărbat violent și pentru a aplana o situație conflictuală în care era implicat și un copil. Ulterior, agre­so­rul a fost pre­luat de echipajele so­site la fața locului, urmând a se con­tinua cercetările.
Daniel, care s-a alăturat Jandarmeriei din decembrie 2012, nu este la prima intervenție de acest fel. În urmă cu 3 ani, tot în timpul liber, el a intervenit și a acordat primul ajutor în cazul unui grav accident de circulație pe tronsonul de autostradă dintre Alba și Hunedoara, când un autoturism în care se aflau și copii, s-a răsturnat în fața sa.
Povestea lui Daniel este un exemplu de curaj și omenie pentru noi toți și ne mândrim că face parte din echipa Jandarmeriei Române. Felicitări, Daniel, și îți mulțumim!”. (A.N.)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

4 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

16 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

16 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

19 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago