ActualitateFlash

Jandarmii păzesc cetăţile dacice din Munţii Orăştiei

03 jandarmi sarmi 3Cristina Ghenea

Situl arheologic Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte este păzit, începând de săptămâna trecută, de jandarmii hunedoreni. Aceştia veghează 24 de ore din 24 asupra zonei respective, inclusiv asupra traseelor turistice adiacente, pentru a preveni faptele antisociale şi infracţiunile căutătorilor de comori.
Obligaţii stricte pentru turişti
Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara, este recomandat ca vizitatorii cetăţilor să ştie că accesul turiştilor în interiorul sitului arheologic este permis numai prin locurile şi pe traseele stabilite şi marcate şi că aceştia nu au voie să distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul sitului arheologic. De asemenea, este interzisă aprinderea focului, torţelor, lumânărilor sau a oricăror alte obiecte cu flacără în incinta sitului arheologic sau în imediata apropiere a zidurilor cetăţii, iar turiştii nu au voie să pătrundă şi să circule în interiorul sitului cu autovehicule, motociclete, mopede, biciclete, role, sau orice alt tip de vehicule, fie cu autopropulsie, fie cu tracţiune animală, şi nu au voie să profaneze monumentul istoric prin postarea unor semne sau mesaje în interiorul sitului arheologic. Tot în obligaţiile lor mai intră şi păstrarea liniştii şi a curăţeniei – fiind interzisă inclusiv aruncarea ţigărilor sau a chibriturilor aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, şi ar mai trebui să ştie că nici camparea, picnicurile sau plaja nu sunt permise în interiorul sitului, precum nici organizarea unor manifestaţii publice, cultural-artistice, ori ceremonii religioase, fără aprobare prealabilă, şi nici escaladarea sau căţărarea pe monumente şi zidurile cetăţilor.
Sunt păzite şi celelalte situri antice  
Începând din acest an, monumentul istoric „Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte” se află în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara participă alături de această instituţie la protejarea monumentelor istorice, a patrimoniului arheologic şi a mediului înconjurător, precum şi la creşterea gradului de siguranţă a turiştilor. Concomitent cu executarea acestei misiuni, jandarmii vor continua să execute misiuni de ordine publică şi în zona celorlalte cetăţi dacice, monumente istorice cuprinse în Lista patrimoniului mondial UNESCO.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura