Categories: Eveniment

Jandarmii hunedoreni, din nou alături de sinistraţi

Nicolle Ebner

Jandarmii hunedoreni au făcut o surpriză plăcută grupului de 24 de copii proveniţi din zonele afectate de inundaţiile ce au răvăşit nordul ţării, şi care, la iniţiativa Direcţiei Judeţene pentru Tineret, beneficiază de un sejur gratuit, de şase zile, în una din cele două tabere şcolare din judeţ.

Le-au mai îndulcit suferinţa
Copiii au primit cu bucurie vizita jandarmilor care le-au oferit câte un pachet cu dulciuri. Şi asta, pentru că, cu două zile înainte, au avut şansa de a vizita tabăra de instruire organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, în poligonul de la Mintia. Pentru băieţi în special, a fost o încântare să vadă cu ochii lor mijloacele tehnice pe care jandarmii le folosesc în acţiunile de restabilire a ordinii publice, atunci când este necesar, şi să afle  cum se acţionează în astfel de situaţii. De reţinut faptul că, jandarmii hunedoreni nu sunt la prima acţiune de acest fel. Luna trecută au strâns peste 6.000 lei, suma fiind depusă în contul deschis de Jandarmeria Română în sprijinul familiilor sinistrate din zona Moldovei. Tot pentru familiile năpăstuite de soartă, jandarmii hunedoreni au donat materiale de construcţii, mobilier şi obiecte electrocasnice ce vor fi transportate, în perioada următoare, în localităţile afectate de inundaţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Percheziții într-un dosar de furturi din incinta Minei Vulcan: șase persoane reținute

Polițiștii din municipiul Vulcan au destructurat un grup suspectat că a sustras în mod repetat…

3 ore ago

DOUĂ PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE DUPĂ O TRANZACȚIE FICTIVĂ CU MONEDE DE AUR

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au identificat două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni…

4 ore ago

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

23 de ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

23 de ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

23 de ore ago