Sport

James Chereji, perfecţionistul inventiv

Ciprian Marinuţ

Pugilistul hunedorean James Chereji (foto), care a cucerit în această vară, în Ucraina, a doua medalie europeană din cariera sa, are curajul de a visa să devină campion mondial şi olimpic. Antrenorul Ilie Captari susţine că „Jimy” e un boxer tenace şi perfecţionist, iar Chereji spune despre el că e inventiv şi mai mult tehnic, decât puternic.

Pugilistul e mândru de medalia de bronz de la Europene, însă consideră că la campionatele desfăşurate în Ucraina a fost dezavantajat de arbitri. „În semifinală, am întâlnit un boxer ucrainian, iar după prima repriză, conduceam cu 2-1. În runda a doua, arbitrii au punctat două lovituri de stânga în blocaj ale adversarului şi scorul a devenit 3-2 pentru el, iar în ultima repriză, i-au acordat alte două puncte, care n-au existat şi m-a învins cu 5-2, pe nedrept”, a spus „Jimy“.

Tehnic, nu puternic

James Damian Chereji (16 ani) a început boxul în anul 2001, la vârsta de şapte ani. A ajuns la sala de antrenament la îndemnul fratelui său mai mare, care avea nouă ani, iar din 2007, de când a câştigat primul titlu de campion naţional la copii (ctg. 50 kg), a fost mereu pe podium. Sportivul crede că e mai degrabă tehnic şi inventiv, decât puternic. „Boxul e o luptă a inteligenţei, nu o înfruntare a forţei brute. Am serii de lovituri pe care doar eu le execut. Nu apar în manuale sau în indicaţiile antrenorilor, ci sunt personale, inventate de mine. Am şi rezistenţă şi forţă în lovituri, dar prefer să mă bazez pe tehnică şi pe elemente surpriză”, a spus hunedoreanul.

Component al lotului naţional de juniori, Chereji bate tot la categoria sa (57 kg) şi îi are ca modele de boxeri pe Floyd Mayweather şi Lucian Bute.

One thought on “James Chereji, perfecţionistul inventiv

  • bravo Jimy
    tine-o tot asa
    te pwp ..mult succes in continuare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura