Categories: Actualitate

Jaful tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Trei suspecţi, excluşi din anchetă. Motivarea Parchetului olandez

Trei dintre cei patru suspecți im­plicați în jaful tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, nu vor fi urmăriți penal, a anunțat Parchetul olandez. Jaful a avut loc pe 25 ianuarie 2025, fiind furate pa­tru artefacte dacice de aur, in­clusiv coiful de la Coțofenesti și trei bră­țări, scrie evz.ro.

Dreptul la tăcere
Procurorii au motivat că rolul celor trei suspecți a fost prea mic și nu se poate demonstra că știau că acțiunile lor erau legate de furt.
Un bărbat de 26 de ani din Heer­hugowaard va fi audiat cu ușile în­chise, fiind acuzat de furtul plăcuțelor de înmatriculare folosite la jaful mu­zeului.
Jan B., 20 de ani, Bernhard Z., 35 de ani, și Douglas Chesley W., 36 de ani, sunt acuzați de furt și vandalizarea muzeului prin detonarea unei bombe cu artificii la intrarea pentru mărfuri. Mașina folosită la fugă a fost găsită arsă sub un viaduct. Conform decla­ra­țiilor lui Jan B., Douglas Chesley W. ar fi coordonat jaful. Toți cei trei își păstrează dreptul la tăcere.
Artefactele dacice furate sunt extrem de valoroase din punct de vedere istoric și cultural. Jaful a ridicat probleme de securitate pentru mu­zeele care expun tezaure internațio­nale. Ancheta continuă pentru a sta­bili circumstanțele exacte ale furtului și gradul de implicare al fiecărui sus­pect. Muzeul a intensificat măsurile de securitate pentru expozițiile vii­toa­re.

Ce despăgubiri va primi România
România va primi 5,7 milioane de euro despăgubire în urma furtului te­zaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda, a anunțat Muzeul Național de Istorie a României, în luna iulie.
Potrivit MNIR, procedura de com­pensare financiară se desfășoară con­form prevederilor standard apli­ca­bile în astfel de situații. Aceasta se bazează pe clauzele incluse în polița de asigurare încheiată pentru obiec­tele culturale expuse în cadrul expo­ziției din Olanda.
„Procedura privind compensarea financiară a prejudiciului rezultat în urma furtului celor patru bunuri apar­ținând patrimoniului cultural național al României, expuse în cadrul Mu­zeului Drents, se desfășoară în con­formitate cu prevederile standard apli­cabile în asemenea situații, care sunt întotdeauna indicate în asigură­rile pentru bunurile incluse în expo­ziții”, a transmis MNIR. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

o zi ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

o zi ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

o zi ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

o zi ago

Interlopii care au furat două seifuri, condamnați definitiv

Curtea de Apel Craiova a respins a­pelul formulat de unul dintre cei trei inculpați din…

o zi ago