Categories: Eveniment

Jaf armat la benzinãria din Dobra

Sorina Popa

De trei zile, zeci de persoane îl caută pe autorul jafului de la staţia de carburanţi Petrom, din comuna Dobra. Poliţiştii au stabilit în câteva ore că infractorul se numeşte Cristinel Valerian Strian, de 33 de ani, şi domiciliază în Dobra. Vineri, C.V. Strian a fost dat în urmărire generală, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în lipsă, sub acuzaţia de tâlhărie. Se pare ca bărbatul nu a apucat să ajungă foarte departe cu banii furaţi.

Cu sabia în husă
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1,35, bărbatul a intrat liniştit în  benzinărie, trecând pe lângă unul din angajaţi, care stropea gazonul din faţa staţiei, pe care l-a şi salutat. Odată ajuns înăuntru, C.V.S. a scos dintr-o husă de pescuit, pe care o avea asupra sa, o sabie, cu care a ameninţat-o pe casieră, forţând-o să-i dea 15.000 de lei din seiful benzinăriei. A mai sustras apoi încă 300 de lei din casa de bani, după care a fugit. De precizat, că benzinăria este prevăzută cu sistem de alarmă monitorizat, acesta fiind conectat la dispeceratul unei societăţi de pază din Deva.

Căutat în zonă    
Imediat după producerea jafului, femeia a sunat la Apelul de Urgenţă 112, primii sosiţi la faţa locului fiind poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dobra, după care, întreaga echipă constituită pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea şi prinderea autorului. Ieri, bărbatul era căutat pe raza comunei Dobra, poliţiştii având informaţii că el s-ar ascunde aici. A fost căutat prin pădure, pe dealuri, pe la stâne. Există informaţii că Strian s-ar fi întâlnit cu mai multe persoane, cărora li s-a lăudat că are bani. Persoanele care pot da relaţii despre prezenţa infractorului în anumite locuri, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

Un cazier bogat
Cristinel Valerian Strian a mai fost condamnat în repetate rânduri pentru fapte cu violenţă. De pildă, în urmă cu câţiva ani, acesta a atacat cu toporul o salariată a motelului din Lăpugiu de Jos, furând şi de acolo o sumă de bani.

A asmuţit câinii pe poliţişti
Ieri dimineaţă, mai mulţi poliţişti s-au prezentat la o stână din zona comunei, unde se afla tatăl lui Cristinel Valerian Strian, pentru a vedea dacă acesta nu se ascunde acolo. Potrivit declaraţiei poliţiei, acesta n-a vrut să-i lase pe oamenii legii să pătrundă în stână, asmuţind câinii şi sărind cu bâta la ei. În final, în urma unei acţiuni în forţă a „mascaţilor”, bărbatul a fost imobilizat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago