Iuliu Winkler: Procesul de reindustrializare şi revigorarea îvăţămâtului profesional, priorităţi ale UE

Revigorarea învăţământului profesional a devenit o prioritate în UE, susţine europarlamentarul Iuliu Winkler (foto).
„Importanţa învăţământului profesional, corelat cu necesitatea reindustrializării, a fost redescoperită în Uniunea Europeană în aceşti ani de criză economică. (…) Învăţământul profesional devine din ce în ce mai important în Europa pentru că activitatea industrială începe să câştige, din nou, teren. Industria are nevoie de oameni bine calificaţi. Şi în Transilvania ar trebui să ţinem cont de aceste tendinţe. (…)  Necesitatea asigurării unei creşteri economice sustenabile şi a competitivităţii sporite pe piaţa globală ne face pe noi, europenii, să reevaluăm rolul de fabrică pentru întreaga omenire, cel al Chinei şi al continentului asiatic, în general. Nu ne mai putem permite acest lux, deoarece experienţa ne-a arătat că orice societate care abandonează industria îşi pierde creativitatea, spiritul inovator şi implicit şansele de progres“, a declarat Iuliu Winkler pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
În opinia sa, în Transilvania ar trebui stimulat un proces de revigorare a industriei şi a activităţilor meşteşugăreşti. El susţine că economia locală se poate dezvolta prin cooperarea sporită la nivel local şi regional prin utilizarea resurselor UE şi prin crearea şi promovarea de mărci şi branduri locale. Deputatul european a mai spus că la nivelul UE există o serie de programe finanţate din fonduri europene, care şi propun stimularea spiritului antreprenorial.
Hunedoreanul Iuliu Winkler a pledat şi acţionat, în repetate rânduri, în favoarea declanşării unui proces de reindustrializare la nivelul ţării, având o aplecare specială spre judeţul nostru, despre care susţine că are şanse mari de trecere într-o nouă etapă de modernizare şi dezvoltare dacă şi revigorează tradiţia industrială.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

33 de minute ago

COMUNICAT DE PRESĂ

Urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice prognozate pentru luni, 22 iunie 2026, în județul Hunedoara au…

5 ore ago

Agricultura de gospodărie în zone de deal: cum îți adaptezi grădina la teren și vreme pentru recolte bogate

Grădinăritul pe un teren în pantă este un proiect ambițios care îți pune la încercare…

5 ore ago

Opt adolescenţi, cercetaţi pentru distrugere după un incident petrecut la ştrandul Deva

Opt adolescenţi din Deva, cu vârstele cuprinse între 14 şi 16 ani, sunt cercetaţi de…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Liderul” care turna pe la doi ș-un sfert, pe la toți tablagiii care-i pu­teau garanta…

22 de ore ago