”UDMR are o viziune clară cu privire la viitorul comunității maghiare din Transilvania, referitoare la crearea bunăstării pentru cei care doresc să trăiască pe pământul natal. Documentele Congresului UDMR de la Miercurea Ciuc, dezbaterile pe marginea strategiilor sectoriale lansate de Secretariatul General al UDMR, proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc, Planul de dezvoltare ”Transilvania 2020” elaborat de Consiliul Economic slujesc obiectivelor noastre, de a asigura viitorul pentru comunitățile noastre din Ținutul Secuiesc, Partium sau Banat, sau pentru cele din szórvány. Știm ce fel de Ținut Secuiesc, ce fel de Transilvanie ne dorim, știm în ce fel de Românie își dorește comunitatea maghiară să trăiască, și știm în ce fel de Europă dorim să construim viitorul nostru. Purtătorul acestor deziderate va fi, în perioada următoare, candidatul UDMR la președinție. Kelemen Hunor este un candidat pregătit și autentic. El va reprezenta eficient interesele comunității maghiare, fiind un reprezentant legitim al obiectivelor noastre în fața opiniei publice din România”, a declarat Iuliu Winkler, joi, în cadrul Consiliului Permanent al UDMR Hunedoara. Membrii Consiliului Permanent al UDMR Hunedoara s-au întrunit pentru a discuta pe marginea campaniei de strângere a semnăturilor pentru susținerea candidatului UDMR la Președinția României.
În Hunedoara, cele 16 organizații locale ale UDMR au început deja strângerea semnăturilor de susținere a candidaturii lui Kelemen Hunor. În următoarele trei săptămâni, voluntarii urmează, în acest scop, să viziteze cât mai multe dintre familiile maghiare din județ. Campaniile de strângere de semnături în județul Hunedoara sunt organizate, în mod tradițional, cu sprijinul ONG-urilor și bisericilor maghiare.
* Comunităţile szórvány din Transilvania sunt acele comunităţi maghiare a căror pondere demografică în unităţile administrativ-teritoriale în care acestea trăiesc nu depăşeşte 10 la sută. Se mai foloseşte noţiunea de „diasporă internă” pentru a desemna aceste comunităţi, însă, această traducere este inexactă pentru că diaspora presupune formarea unor comunităţi prin emigraţie, iar comunităţile transilvănene maghiare din szórvány trăiesc pe pământul lor natal de generaţii, realităţile demografice fiind cele care le imprimă specificul
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…
O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…