Politica si administratie

Iuliu Winkler: Comisarii europeni, aleşi pe criterii de profesionalism

05-Iuliu-Winkler-Euro-parlamentar-14  Maximilian Gânju

Europarlamentarul hunedorean, Iuliu Winkler (foto), risipeşte orice urmă de îndoială cu privire la alegerea comisarilor europeni. Nimeni şi nici un partid politic nu poate influenţa numirea unui comisar european.

România a obţinut un portofoliu important în cadrul Comisiei Europene, acela al politicilor regionale şi care va fi condus de europarlamentarul PSD Corina Creţu. Au existat însă voci care au susţinut că propunerea PSD nu a fost cea mai bună, însă lucrurile nu stau chiar aşa. Iuliu Winkler spune că nici un comisar nu poate accede pe funcţie dacă nu este competent.
„Audierile comisarilor propuşi vor fi foarte serioase şi consistente. Parlamentul European, comisiile sale de specialitate, tratează cu multă seriozitate acest subiect, iar aceste audieri nu vor fi nicidecum formale. Nimeni nu poate să influenţeze comisiile de specialitate ale Parlamentului European, ele fiind absolut independente în a-şi stabili conţinutul întrebărilor pe care le vor adresa candidaţilor. Structura propusă de Juncker pentru Comisie, care a fost dată publicităţii, este inovatoare. Jean-Claude Juncker, primul preşedinte al CE desemnat conform rezultatelor alegerilor europene din luna mai, dovedeşte, prin structura propusă, că şi-a însuşit priorităţile pentru următorii 5 ani, care au fost dezbătute în luna iulie de grupurile politice din Parlamentul European“, a afirmat, ieri, Iuliu Winkler.
Potrivit acestuia, Comisia ar urma să aibă o structură flexibilă, mai puţin rigidă şi formală, şi descentralizată, mai aptă pentru a putea răspunde provocărilor din următorii ani. „Candidaţii pentru funcţiile de comisari au un puternic profil politic. Aceasta este dovada că preşedintele ales al CE a luat în considerare priorităţile dezbătute de Parlamentul European, şi, evident, comisiile de specialitate vor construi audierile pe aceste priorităţi. Europa are nevoie de sporirea competitivităţii sale economice, de noi locuri de muncă, de protecţie socială solidă, de graniţe sigure şi securitate energetică, iar comisiile vor interoga candidaţii aşteptând răspunsul fiecăruia dintre aceştia la acest set de priorităţi”, susţine deputatul european al UDMR.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura