Categories: Eveniment

Italianul care şi-a ucis tatăl rămâne în arest

Cristina Ghenea

Gianmarco Morelli (foto), italianul în vârstă de 24 de ani, care la sfârşitul lunii august şi-a ucis tatăl cu peste 50 de lovituri de cuţit, a fost prezentat din nou, ieri, magistraţilor de la Tribunal. Procurorii au cerut instanţei prelungirea măsurii de arest preventiv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, judecătorii au admis cererea venită din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi au dispus prelungirea măsurii de arest preventiv în cazul lui Morelli. Acesta – deşi îşi recunoaşte faptele, susţinând că şi-a ucis tatăl, pentru că în trupul acestuia se ascundea Diavolul iar lumea era în pericol – nu a fost mulţumit de decizia magistraţilor şi a declarat recurs. Astfel, dosarul va fi trimis Curţii de Apel Alba Iulia, pentru soluţionare.
Amintim că în data de 24 august a.c., Gianfranco Morelli, un bărbat de 61 de ani, stabilit la noi în judeţ, în Sântandrei, a fost ucis în propria locuinţă cu peste 50 de lovituri de cuţit. Câteva ore mai târziu, oamenii legii au identificat autorul. Acesta s-a dovedit a fi chiar fiul victimei – Gianmarco Morelli – care le-a declarat anchetatorilor că a procedat corect curmând viaţa părintelui său, pentru că în bărbat intrase Diavolul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

14 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

14 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

14 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

14 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

14 ore ago