Categories: Actualitate

Istorie pe pâine la Castelul Corvinilor

[nggallery id=41].

Volodia Macovei

Astazi la Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost Ziua Porţilor Deschise. Puzderie de oameni au „invadat” reşedinţa medievală, fiind întâmpinaţi cu pâine şi sare, conform tradiţiei româneşti, şi ghidaţi în periplul lor de domniţe şi cavaleri. Vizitatorii au avut posibilitatea să străbată castelul huniazilor integral, evenimentul fiind un adevărat succes, prin atmosfera sărbătorească şi numărul impresionant al celor ce au dorit să vadă acest monument de mare valoare. Printre oaspeţi s-a aflat şi o delegaţie a oraşului înfrăţit cu Hunedoara, din Ungaria, Szombathely, care a fost însoţită de primarul Hunedoarei, Viorel Arion. Cu acest prilej, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Flavius Tudor, alături de trei arheologi, dr. Silviu Oţa, de la Muzeul Naţional de Istorie, dr. Sorin Tincu şi dr. Cristian Roman, de la Muzeul Castelul Corvinilor, au făcut o prezentare a principalelor proiecte ce vor fi puse în aplicare, mai ales în planul cercetărilor arheologice ce vor da o valoare deosebită spaţiului istoric hunedorean din toate epocile. Una din cele mai generoase idei legate de fructificarea cercetărilor în spaţiul arheologic al municipiului de pe Cerna este aceea a realizării unei monografii în 10 volume în care să apară detaliat valorile istoriei multimilenare din acest spaţiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

o zi ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

o zi ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

o zi ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

o zi ago