Categories: Sport

Îşi respectă fostul club, deşi l-a părăsit

Ciprian Marinuţ

Rugbistul Lucian Ionuţ Mureşan (foto), în vârstă de 19 ani, fost jucător al echipei Ştiinţa Petroşani, transferat în această iarnă la campioana RCM Timişoara, s-a arătat recunoscător clubului din Valea Jiului, afirmând că perioada petrecută la Petroşani l-a ajutat mult în obţinerea transferului la un club de top.
S-a călit şi a crescut valoric
Sportivul a activat la gruparea studenţească sub comanda antrenorului Alexandru Lupu, din vara anului 2013, până în această iarnă, iar faptul că a fost titular l-a ajutat să se maturizeze şi să îşi demonstreze valoarea. „La Petroşani, am jucat 80 de minute în aproape fiecare meci, iar experienţa astfel acumulată m-a ajutat foarte mult în cariera mea. Am crescut mult ca valoare în ultima perioadă, antrenându-mă peste program. Când mergeam la antrenament în afara programului sub comanda antrenorului Alexandru Lupu, colegii ziceau că sunt nebun. Acum, când am obţinut un transfer important, le-am câştigat respectul. Obiectivul meu este să ajung printre cei mai buni jucători din ţară şi pentru acest lucru este nevoie de 90 la sută muncă şi 10 la sută talent. Le doresc foştilor mei colegi de la Ştiinţa să aud că au terminat pe primul loc în Divizia Naţională. Pentru mine era necesar să fac pasul în Superligă, pentru că este o diferenţă între Divizia Naţională şi Superligă”, a declarat internaţionalul de juniori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

5 minute ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

17 minute ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

21 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

21 de ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

21 de ore ago