Cazul bebeluşului născut fără mâna dreaptă şi picioruşe la Spitalul de Urgenţă din Petroşani nu poate fi pus pe seama hazardului. În Valea Jiului, vor mai fi cazuri de nou-născuţi cu malformaţii în perioada următoare, iar acest lucru se întâmplă din cauză că la termocentralele din judeţ s-a folosit cărbune radioactiv provenit din Ucraina.
Aceasă ipoteză şocantă a fost lansată de fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, care spune că are date certe despre faptul că la Termocentrala Paroşeni, dar şi la Mintia, a fost arsă huilă radioactivă. Miron Cozma se bazează pe analizele făcute asupra cărbunelui de un prieten apropiat, preparator la o unitate minieră. Fostul lider sindical susţine că şi cazul băieţelului născut luna trecută la Petroşani, Luca Gabriel, fără mânuţa dreaptă şi picioruşe, are o strânsă legătură cu consumul de huilă iradiată şi care a fost importată din Ucraina, datorită preţului extrem de mic.
„Au încărcat stocurile la Mintia cu cărbune adus şi din Ucraina iradiat cu stronţiu. Aţi văzut copilul acela cu malformaţii născut în Valea Jiului, care nu avea o mână şi picioare. Astea sunt efectele şi azi-mâine, o să mai vedeţi chestiuni de maniera aceasta. Întrebaţi specialişti, nu-l credeţi pe Miron Cozma, care sunt efectele radioactivităţii. Sunt modificări genetice, iar stronţiul este destul de periculos. Dacă au ars acest cărbune radioactiv o singură dată, timp de şapte ani de zile, zona este iradiată. Şi cărbunele din Africa de Sud are probleme, are mult conţinut de sulf. (…) Nu dau nume, dar am luat probe şi nu vorbesc aiurea. Nu dau nume, pentru că nu vreau să pun în pericol persoana în cauză, însă am un preparator miner care mi-a făcut o analiză. Omul m-a rugat să-l protejez, este prieten de-al meu şi mi-a spus că face analizele pentru mine. Este sigur stronţiu şi ucrainienii dau acest cărbune ca deşeu radioactiv, de aceea are şi preţul foarte mic”, a declarat fostul lider sindical Miron Cozma.
Cel puţin un sâmbure de adevăr există în afirmaţiile sindicalistului. Ca un exemplu, anul trecut, în judeţul Hunedoara, s-a utilizat cărbune importat din Ucraina, atât la Mintia, cât şi la două firme din apropiere de Deva. Despre radioactivitatea lui ori alte pericole pe care le-ar prezenta nu există însă dovezi.
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, recidivist, a fost condamnat la un an…
O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase, a…