Sport

Iosif Kalai, golgheterul surpriză al turului Ligii a IV-a

Ovidiu Mănăstire11-golgheteri-liga-a-iv-a-21-noiembrie-pagina-11

Veteranul echipei Inter Petrila, Iosif Kalai (foto), este cel mai bun marcator al primei părţi din campionatul Ligii a IV-a Hunedoara, acesta înscriind de 10 ori în sezonul de toamnă. Postura este una surprinzătoare pentru jucătorul liderului, care în marea parte a carierei sale a jucat fundaş central, iar acum evoluează mijlocaş defensiv.
A jucat în primele două eşaloane
La 36 de ani, Iosif Kalai are în spate o carieră bogată, evoluând mulţi ani la nivelul primelor două eşaloane. Dacă în Liga I a evoluat pentru Jiul Petroşani şi Poli Iaşi, la nivelul eşalonului secund Kalai a bifat echipe precum CSM Rm. Vâlcea, Minerul Lupeni, ALRO Slatina sau FCM Bacău. A mai jucat la Arieşul Turda, Retezatul Haţeg şi Metalurgistul Cugir, iar de două sezoane s-a reîntors ls Petrila, de unde plecase spre marea performanţă.
A înscris în opt etape din tur
Marea parte a carierei sale, Kalai a jucat fundaş central, dar acum, la Petrila, Aurel Moldovan l-a distribuit în rolul de mijlocaş defensiv sau coordonator de joc. Aceste noi posturi l-au adus mai des în faţa porţii, iar în prima parte a sezonului de toamnă din Liga a IV-a, Kalai a punctat de 10 ori, devenind cel mai bun marcator al campionatului. Experimentatul fotbalist a punctat în opt din cele 11 etape ale turului, marcând în şase runde la rând (etapele 3-8). În ultimul meci al anului, derbiul cu Hercules Lupeni, Kalai a înscris de trei ori, cele trei reuşite aducându-i şi poziţia de lider al marcatorilor din tur.
„Lupii tineri” îi vânează poziţia
În clasamentul golgheterilor, Kalai este urmat de jucătorul Victoriei Călan, Răzvan Stănculea, care a înscris nouă goluri, iar treapta a treia a podiumului este împărţită de Petre Băcăran (Hercules Lupeni) şi Flavius Lăcătuş (CS Hunedoara), ambii cu câte opt goluri. Golgheterul ediţiei trecute a Ligii a IV-a, Nicolae Caia (Retezatul Haţeg), a marcat doar patru goluri în acest tur, în condiţiile în care a şi evoluat mai puţin.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura