Categories: Actualitate

Ionuţ Rudeanu, din nou, în faţa magistraţilor

Natalia Bumbac

Procesul în care afaceristul Ionuţ Rudeanu (foto), ginerele liderului PNL, Vasile Blaga, este acuzat de evaziune fiscală, are astăzi termen la Tribunalul Bucureşti. Dosarul se află în procedura de cameră preliminară, după ce procurorii au încheiat urmărirea penală, dispunând trimiterea cauzei în instanţă.
Alături de Rudeanu, va mai fi judecat un colaborator de-al său, Laurenţiu Ciucă. Parte responsabilă civilmente în proces a fost stabilită şi societatea cunoscută ca aparţinând ginerelui lui Vasile Blaga, SC Axis Corporate Security SA. Atunci când dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, procurorii au instituit sechestru pe 68 de autoturisme, două aparţinând lui Rudeanu şi 66 aflate în proprietatea firmei SC Axis Corporate Security SRL, în vederea recuperării prejudiciului.
Din datele rechizitoriului întocmit de procurori, Ionuţ Rudeanu, în calitate de asociat şi administrator al SC Axis Corporate Security SRL, a înregistrat în perioada ianuarie 2010 – mai 2014 în contabilitatea societăţii, 161 de achiziţii fictive de bunuri şi servicii care nu au fost prestate în realitate. Toate aceste achiziţii proveneau de la nouă firme, cu un comportament fiscal de tip fantomă, administrate de persoane rămase neidentificate. În acest mod, Rudeanu s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor către stat, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.805.773 de lei, echivalentul a 646.139 de euro.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

2 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

2 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

2 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

2 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

2 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

2 ore ago