În perioada 18-19 august, Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local al comunei Orăştioara de Sus organizează ediţia 51-a a tradiţionalei manifestări „Istorie, Natură, Cultură – Costeşti“.
Dacă prima zi a evenimentului va găzdui concerte de muzică uşoară, a doua va aduce pe scena special amenajată în Costeşti de către administraţia locală, un spectacol folcloric ce cuprinde nume mari ale cântecului popular. Astfel, sâmbătă, de la ora 20, publicul va avea parte de recitaluri susţinute de Quas, Connect-R, DJ Project&Mira. Urmează focuri de artificii şi discotecă în aer liber. Duminică, folclorul va prelua frâiele începând cu ora 13. Vor încânta publicul Dana Pantiloi, Larisa Săndescu, Rareş Bîldea, Alexandra Toncea, Lorena Cheregi, Mara Andraş, Ilie Medrea, Olguţa Berbec, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Ioana Ardelean, Cristian Fodor, Alisa Toma, Florin Boita, Gheorghe Lăscoiu şi Eugen Pistol. Acompaniază formaţia condusă de prof. Ionel Coza şi prezintă Mihai Feier.
„Prin programul artistic ne-am dori să bucurăm atât tineretul, cât şi pe cei trecuţi de prima tinereţe. Un alt obiectiv pe care vrem să-l atingem este cel de promovare a zonei care deţine nu doar o istorie bogată, ci şi un patrimoniu turistic ce merită să fie cunoscut şi apreciat. Dragi localnici, fii ai satelor aparţinătoare, rude, prieteni, colaboratori, autorităţi locale şi judeţene, parlamentari şi dragi hunedoreni, vă aşteptăm să petreceţi alături de noi două zile în care voia bună se va împleti cu actul cultural“, a fost invitaţia lansată de Vasile Marian Inăşescu (foto sus), primarul comunei Orăştioara de Sus. Potrivit acestuia, fiecare ediţie vine să consolideze ceea ce istoria a clădit.
Sectorul construcțiilor intră în perioada martie - mai 2026 cu perspective de creștere a activității,…
Evoluția în iGaming este determinată de creșterea constantă a așteptărilor jucătorilor. Pentru a răspunde nevoilor…
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…