Categories: Actualitate

Învinuit de violenţă, s-a scuzat că a fost băut şi a intrat gin greşeală în casa victimei

Individul din Uricani, recidivist, era cercetat sub control judiciar pentru violență în familie, dar n-a respectat condițiile impuse de procurori.
Prin urmare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut să fie arestat preventiv, pentru că și-a bătut concubina deși nu avea voie să se apropie de ea. Individul, în fața judecă­torului de drepturi și libertăți, a declarat că totul a fost o încurcătură, că el stă ușă-n ușă cu victima și a confundat apartamentele. Așa că a intrat și a bătut-o bine. „Astfel, nu s-a dovedit săvârşirea de către inculpat a infracţ­iunii de violenţă în familie şi nici intenţia directă a inculpatului de a săvârşi o nouă infracţiune”, se arată în dosarul soluționat de Judecătoria Petroșani. Recidivistul a cerut instanței să res­pingă cererea formulată de Parchet şi menţinerea măsurii controlului judiciar, întrucât a respectat mereu obligaţiile impuse, iar fapta respectivă a fost un accident izolat, nu a avut intenţia de a lua legătura cu inculpata, ci doar a greşit apartamentul. Judecătorul a respins cererea procurorilor cu privire la schimbarea măsurii preventive. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago