Învierea lui Hristos, moartea morții noastre

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, organizează în 23 aprilie 2023, ora 17.00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala Mare, un eve­ni­ment cultural excepțional, cu o pu­ternică încărcătură spirituală.

Îmbogățire sufletească
„Îndrăgitul duhovnic preot Constantin Necula va susține conferința <<Învierea lui Hristos>>, moartea morții noastre” în fața celor care vor dori să se împărtă­șească din tezaurul său de înțelepciune și spiritualitate. Această nouă întâlnire cu părintele Necula are de această dată o semnificație spirituală mult mai mare, dat fiind că ea are loc într-o zi de dublă sărbătoare a ortodoxiei: Duminica de după Sfânta Înviere (Duminica Tomii) și praznicul Sfântului Gheorghe. Fiecare întâlnire cu părintele Necula, fiecare rostire pe care o face în fața a zeci de oameni este un prilej de îmbogățire sufletească, de cufundare în slovele Sfintei Scripturi, de apropiere de Dumnezeu și de tot ce este sfânt. La această întâlnire de la Deva, părintele Necula va veni cu cel mai recent volum al său de scrieri, volum intitulat Fără de El, pierim… apărut cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardea­lului, la Editura Agnos din Sibiu. Așa cum ne explică autorul, titlul cărții nu este ales deloc întâmplător, ci el răspunde nevoii de a ne aduce aminte că Dumnezeu este Stăpânul Istoriei pe care o trăim. Și încă un Stăpân Iubitor. Care nu ne părăsește doar pentru a îngădui celor care construiesc scenarii ori speculează pe seama evenimentelor – extrem de du­reroase – lumii pentru a avea drep­tatea lor, pentru a fi satisfăcuți în orgoliul lor de lideri de opinii ori creatori de curente ideologice”, a spus Sebastian Bara (foto), ma­na­gerul Bibliotecii Județene. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

JAF DE O VIOLENȚĂ EXTREMĂ ÎN ORĂȘTIE: Vânzător lovit și prădat de încasări în plină seară! Poliția a identificat un suspect

Momente de groază sâmbătă seara într-un magazin din municipiul Orăștie. Un tânăr angajat a căzut…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

o zi ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

o zi ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

o zi ago