Politica si administratie

Investiţiile Apa Prod merg ca pe roate

05 statie epurare calan (5)Oana Mihnea

Proiectul amplu implementat de societatea Apa Prod SA Deva pe fonduri europene, „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara“ avansează pe zi ce trece, în cele mai bune condiţii. La sfârşitul anului, hunedorenii vor beneficia de cele mai moderne reţele de apă şi staţii de epurare.
Valoarea totală a proiectului este de 580.489.969 lei, din care 388.136.057 lei sunt bani nerambursabili, iar 29.042.515 lei contribuţia societăţii prin împrumut BERD. În prezent, stadiul fizic al proiectului este de 83 la sută, cu un progres financiar de 52 la sută. Având în vedere aceste cifre, termenul de finalizare prevăzut, 31 decembrie a.c. nu va fi depăşit. Investiţiile cuprinse în acest proiect sunt realizate atât în tratarea şi distribuţia apei potabile, cât şi în colectarea şi epurarea apelor uzate în şase aglomerări (Deva, Hunedoara, Simeria, Haţeg, Călan şi Brad), dar şi în alte nouă localităţi. Între obiective se numără creşterea gradului de conectare a populaţiei la serviciul de apă şi canalizare în medie de 100 la sută pentru fiecare comunitate, îmbunătăţirea sistemelor de epurare a apelor uzate, calitatea apei va fi în concordanţă cu standardele europene şi vor fi reduse pierderile fizice de apă potabilă în sistemul de transport şi distribuţie.
Contractele de lucrări presupun construirea şi reabilitarea aducţiunilor de apă brută, rezervoarelor şi staţiilor de pompare apă în Hunedoara, Haţeg şi Călan, reabilitarea captărilor de apă, staţiilor de tratare apă, rezervoarelor şi staţiilor de pompare apă din Deva, Simeria şi Brad, reabilitarea sistemelor de tratare şi transport apă în Haţeg, Călan, Simeria şi Deva, reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune, a reţelei de distribuţie şi canalizare şi Brad, Călan, Haţeg, Hunedoara, Deva şi Simeria. Până acum a fost finalizată reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara şi de curând a fost încheiată lucrarea la staţia de epurare din Călan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura