Categories: Comunitate

Investiții pentru performanță la INSEMEX Petroșani

Magdalena Șerban

Pentru desfășurarea proiectelor de cer­cetare în anul 2022, conducerea Insti­tu­tului Național de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (Insemex) Petroșani a luat în calcul efectuarea mai multor achiziții.

În pas cu tehnologia
„Pe lista noastră de investiții avem gaz cro­matograf cuplat cu spectrometru de masă prevăzut cu sistem de calcul si instrumente software pentru prelucrarea datelor, gaz cro­matograf portabil pentru identificarea subs­tanțelor periculoase, cameră de explozie pentru realizarea experimentală a exploziilor controlate de materii explozive utilizând diferite mijloace de inițiere, celulă de ex­plo­zie cu accesorii, autolaborator pentru exper­tizare materii explozive (autovehicul multi­func­țional) și echipamente specializate de măsurare și inițiere a acestora, precum și auto­laborator monitorizare sisteme de ven­tilație și a atmosferelor industriale. Rezul­ta­tele înregistrate de-a lungul timpului con­sti­tuie o încununare a eforturilor depuse de în­tregul colectiv, dar pentru a menține linia per­formanțelor e nevoie de aparatură, deci noi investiții. Cercetarea este un domeniu a cărui dinamică este una alertă și trebuie să ținem pasul. Din păcate, dincolo de munca pe care o depunem pentru diferite invenţii me­nite să salveze vieţi, pentru care am primit numeroase premii şi distincţii pe plan naţional şi internaţional, ne ocupăm şi de un palier mai puţin binevenit, şi anume rea­li­zarea expertizelor tehnice aferente unor eve­nimente marcate de suferinţă, pierdere materială şi chiar umană, fie că vorbim de incendii, explozii, gazare, electrocutare etc. Însă acestea sunt deosebit de utile în sta­bilirea cu exactitate a cauzelor. Din acest motiv se impune o logistică pe măsură “, a declarat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani și preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafață. De altfel, în ciuda efectelor ne­gative generate de pandemie în general asupra tuturor păturile socio-economice, insti­tutul din Valea Jiului a fost mereu în parametrii în materie tehnică şi tehnologică, lucrurile trecând la un nivel şi mai înalt, de la an la an. Funcţionând după principiul eco­nomic al unei companii de stat, deci fără a fi subvenţionaţi, cei de la Insemex Petroşani se gospodăresc singuri, veniturile proprii fiind cele care susţin fondul salarial și o bună parte din investiții.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

2 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 zile ago