Investiţii la o şcoală bijuterie din Vulcan

Adriana Năstase

Una dintre cele mai frumoase clădiri din municipiul Vulcan, cea care găzduieşte Şcoala generală nr. 1, a fost cuprinsă într-un program de modernizare.
Considerat un reper arhitectural al localităţii, imobilul este destinat nu numai sistemului de educare, dar este şi un loc
unde se organizează festivităţi cu caracter istoric. Este o şcoală cu tradiţie în municipiu, administraţia locală efectuând de-a lungul anilor lucrări de reparaţii şi modernizări interioare. Totuşi, timpul şi-a pus pecetea asupra întregii clădiri. Acoperişul s-a degradat, tencuielile exterioare au fost dislocate, ferestrele s-au învechit, pardoselile sunt defecte, instalaţia de încălzire produce pierderi mari, iar laboratoarele sunt insuficient dotate.
Prin urmare, la această oră se lucrează la înlocuirea completă a acoperişului şi la amenajarea curţii din spatele şcolii, unde va fi terenul de sport. În interior, sunt refăcute complet instalaţiile de încălzire. Vor urma ferestrele, pereţii exteriori, zugrăvelile, dotarea laboratoarelor cu material didactic. Reprezentanţii Primăriei municipiului Vulcan susţin că lucrările de aici sunt extrem de
dificile. ”Lucrările la Şcoala nr. 1 sunt cele mai complexe, însă erau absolut necesare. Nu se mai putea învăţa acolo, în asemenea condiţii. Acum vrem, pe lângă un cadru optim de învăţare, să reintegrăm şcoala, din punct de vedere arhitectural, în peisajul
Parcului Soldatului Necunoscut. Sper ca la toamnă, să fim gata cu toate modernizările şi la această unitate de învăţământ”, a declarat Angela Stoica (foto), viceprimarul municipiului Vulcan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago