Comunitate

Investiţii de milioane de euro, la Răchitova

04 eugen baiconi prim rachitovaMagdalena Şerban

În acest an, în comuna Răchitova se pun pe picioare câteva proiecte majore, toate implicând bani europeni nerambursabili.

Primărie reabilitată
„Proiectul demarat pe GAL, în valoare de 45.000 de euro, pentru modernizarea sediului primăriei, ne va aduce acoperiş nou, uşi şi geamuri schimbate, încălzire centrală, pardoseală nouă, adică tot ceea ce presupune un sediu reabilitat la standarde normale, pentru a asigura condiţii optime de funcţionare. Ne-a ajuns notificarea de eligibilitate şi urmează semnarea contractului de finanţare, banii fiind nerambursabili. Până acum nu am avut parte de lucrări mari la sediu, ci numai de mici zugrăveli,”, spune Eugen Băiconi (foto), primarul comunei Răchitova.

S-a schimbat sursa de alimentare cu apă
Pe de altă parte, la proiectul european ce urmăreşte introducerea alimentării cu apă şi a canalizării în satele Ciula Mare, Ciula Mică, Boiţa şi Vălioara, modernizarea căminelor culturale din Răchitova şi Ciula Mică, precum şi construirea unui centru de tip After-School, s-au făcut mici modificări. Programul înseamnă zero cofinanţare şi însumează lucrări în valoare de 2,5 milioane de euro.  „Am schimbat sursa de apă. Iniţial, am preconizat-o din comuna vecină, Densuş, dar cei de acolo şi-au făcut o fosă septică în amonte, în zona cu pricina. Aşa că am renunţat la idee şi am săpat un puţ lângă baza noastră sportivă. Mai urmează să facem încă unul, deoarece avem nevoie de 3,2 litri pe secundă, conform proiectului. Doar cu un singur puţ am avea 2,7 litri pe secundă, iar cu amândouă vom ajunge la 5,4 litri pe secundă. De asemenea, aşteptăm autorizaţia de construcţie pentru apă-canal, pentru celelalte două obiective din programul de investiţii primind-o deja”, mai afirmă primarul. Potrivit primarului Băiconi, a fost depus un proiect ce vizează aducţiunea cu apă şi canalizarea în Răchitova cu bani de la Guvern, iar un altul a fost accesat pe aceeaşi linie guvernamentală, pentru modernizarea drumului Vălioara-Mesteacăn.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura