Categories: Sport

Invazie de talente la Cupa Crăciunului „RealSport”

Ciprian Marinuţ

Peste 350 de jucători, cu vârste cuprinse între opt şi 12 ani, îşi vor etala talentul fotbalistic, la ediţia a IV-a tradiţionalei competiţii „Cupa Crăciunului RealSport”, care va avea loc la finalul săptămânii, la Deva.
 

Turneu de trei stele
Succesul înregistrat de anterioarele trei ediţii au făcut din „Cupa Crăciunului”, organizată de C.S. „RealSport” Deva, un turneu extrem de atractiv. Astfel, în ciuda crizei financiare care afectează activitatea multor echipe, la ediţia a IV-a a competiţiei de iarnă de la Deva, şi-au anunţat prezenţa cluburi de tradiţie în fotbalul românesc şi numeroase şcoli private de fotbal. „Cred că echipele sunt atrase de condiţiile excelente de joc (terenuri sintetice, acoperite şi încălzite n.r) şi de organizarea în deplin spirit de fair-play. Anul acesta, nu vom mai avea peste 50 de echipe la start, ca în anii trecuţi, din cauza problemelor financiare ale multor cluburi, dar totuşi, vor fi 35 de formaţii care vor lupta pentru premiile puse în joc”, a spus Attila Takacs, preşedintele CS RealSport Deva.

 

Participare selectă
Competiţia se va derula la Baza sportivă „RealSport” de lângă Stadionul Cetate din Deva, la cinci categorii de vârstă, respectiv copii născuţi în 1998, 1999, 2000, 2001 şi 2002 şi va alinia la start 35 de echipe de la 17 cluburi din ţară. “La start, se vor afla echipe din Mediaş, Alba Iulia, Arad, Odorheiu Secuiesc, Sibiu, Reşiţa, Târnăveni, Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Simeria şi Deva. Obiectivul celor cinci echipe de la RealSport Deva, care vor participa la turneu, este de a se califica în cele cinci finale”, a spus Daniel Simina, antrenor la CS RealSport Deva.

Fotbal pe pâine
Ca la orice turneu al micilor fotbalişti, ingredientele de bază vor fi pasiunea, dăruirea,  ambiţia şi dragostea pentru fotbal. Copiii visează să se remarce şi să îşi facă un viitor ca fotbalişti, astfel că vor face risipă de energie şi vor căuta să dea ce au mai bun din ei. Echipele vor fi împărţite în câte două grupe la fiecare categorie de vârstă. Ocupantele locurilor I vor disputa finala, iar echipele de pe poziţiiile doi vor juca pentru locurile 3-4. Mâine sunt programate meciurile copiilor născuţi în 1998 şi 1999, sâmbătă se vor derula jocurile grupei de vârstă 2000, iar duminică se vor duela „piticii” de la grupele 2001 şi 2002.
Toţi jucătorii vor fi primi din partea organizatorilor cadouri dulci, iar formaţiile clasate pe primele locuri vor fi recompensate cu medalii, diplome, cupe şi materiale sportive. Se vor acorda şi premii individuale pentru cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător, golgheterul competiţiei şi trofeul fair-play.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

23 de ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

2 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

2 zile ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

2 zile ago