Categories: Actualitate

Întregul minerit, sub o mare umbrelă

Carmen Cosman

Cu o carte de vizită impresionantă, inginerul minier Ignat Francisc Dane propune un program minier care, spune el, va duce la viabilizarea şi rentabilizarea activităţii miniere şi nu numai în Valea Jiului.
Autorul programului minier a plecat de la premisa, corectă de altfel, că bogăţiile solului sunt inalienabile, mai ales că, spune acesta, „bogăţiile naturale determină prosperitatea şi mândria naţiunii, iar din acest motiv, la baza strategiei naţionale trebuie să stea o strategie definitivă legată de minerit, petrol, gaz şi energia electrică, pentru că pot îmbogăţi România imediat şi pe termen lung şi pot determina statutul nostru în sistemul economic european”.
Potrivit acestui proiect minier, în România ar urma să fie înfiinţată Banca Bogăţiilor Naturale, care să fie împuternicitul exclusiv al Parlamentului, cu un capital social format din subvenţia anuală bugetară programată, bogăţiile naturale aflate pe stoc şi contractele ferme. Pe de altă parte, activităţile manageriale de tehnologie opţională şi de cercetare să fie atribuite către instituţiile academice, care să devină Autoritatea Naţională Minieră, cu atribuţii bine repartizate. Iar această Autoritate să înglobeze uzinele miniere, adică fostele exploatări, fiecare transformată în SRL. „Condiţia unică de rentabilitate a oricărei uzine miniere este aceea ca valoarea cărbunelui exploatat din abataje, extras şi vândut lunar, să fie mai mare decât cheltuielile lunare pe care le autogospodăreşte pentru fondul de salarii brute, energia electrică şi susţinerea activităţii”, subliniază ing. Dane, care este de părere că programul poate fi implementat la minele din Valea Jiului în termen de patru-şase luni, cu un efort financiar care nu depăşeşte subvenţia anuală programată. De precizat, însă, că tocmai aici este cuiul lui Pepelea, pentru că Executivul nu se grăbeşte deloc cu subvenţia pentru mineritul Văii Jiului, aşa încât CNH abia mai supravieţuieşte.

MesagerulHunedorean

View Comments