Asociaţia Judeţeană de Atletism a organizat la Ghelari, etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar şi a Gimnaziadei, competiţii care au avut loc cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Inspectoratului Şcolar al judeţului şi Primăriei Ghelari. A fost o competiţie cu foarte mulţi participanţi.
La Gimnaziada fetelor s-au impus elevele de la Liceul Teoretic Ghelari, antrenate de prof. Toma Emerson, clasate astfel: 1. Antonia Pavel, 2. Andra Gostian, 3. Iulia Apostol. La băieţi a câştigat Florin Boldor (Ghelari), urmat de Florin Mitică (Lic. Matei Corvin Hunedoara, antrenor prof. Gheorghe Păiuş) şi Sorin Pop (CN Iancu de Hunedoara, prof. Florin Bucur).
Mult mai disputate au fost întrecerile din cadrul ONSS pentru elevii de liceu. Distanţa de alergare a fost mai mare, iar cei care au urcat pe podiumul de premiere au reprezentat mai multe unităţi şcolare din judeţ. Astfel, la fete a câştigat Mihaela Ioani (LPS Cetate Deva, antrenor Cornelia Juratoni), urmată de Annelise Cebuc (CN Mihai Eminescu Petroşani, prof. Cristian Tomele) şi Estera Bolohan (CN Emanoil Gojdu Hunedoara, prof. Raul Popa).
Întrecerea băieţilor a fost dominată net de Raul Dan (LPS Cetate, antrenor Cornelia Juratoni), urmat în clasament de Andrei Salomia (CN Emanoil Gojdu) şi Eric Rus (LPS Cetate Deva).
A fost organizată o competiţie şi pentru categoriile de copii născuţi în 2008, 2009 şi 2010.
Alexia Mutică (Liceul Matei Corvin) a câştigat competiţia de la fete 2008, urmată de Geanina Pruciu (Petrila) şi Oana Moldovan, iar la băieţi s-a impus Ricardo Dosai (Lic. Matei Corvin), urmat de Fabian Mihăilă şi Samuel Vinţ (ambii Şcoala Gimnazială nr.1 Lupeni).
Categoria fete născute în 2009 a fost câştigată de Adina Apoleoaiei, urmată de Oana Puşa şi Giulia Mic (toate Lic. Matei Corvin), iar la băieţi a câştigat Eduard Butnariu (Lic. Matei Corvin), urmat de Tudor Florea (Lic. „Sigismund Toduţă“ Deva) şi Denis Agrogoroaie (CSS Hunedoara).
Întrecerea celor mai tineri participanţi, copii născuţi în 2010, a fost câştigată la fete de către Sofia Piscureanu, urmată de Cezara Drăghici (ambele CSM Jiul Petroşani) şi Adnana Pavel (Ghelari), iar la băieţi s-a impus Eduard Alexa (Ghelari), urmat de Vlad Costineanu (Lic. Matei Corvin) şi Dani Agrigoroaie (CSS Hunedoara).
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…