Comunitate

Întrecerea bibliotecarilor

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează în 6 martie 2020, ora 11, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, întâlnirea bibliotecarilor din judeţ. La acest eveniment vor fi decernate premiile pentru cea mai bună bibliotecă publică municipală, orăşenească şi comunală care, în anul 2019, a înregistrat cele mai bune rezultate.

Provocări în fiecare zi
Competiţia „Bibliotecile anului”, ediţia 2019, este un concurs profesional destinat bibliotecilor publice din judeţ şi este menită să stimuleze spiritul de competiţie şi de iniţiativă al fiecărui bibliotecar. În era informatizării, activitatea bibliotecilor publice a devenit mult mai complexă, angrenarea lor în viaţa comunităţii locale fiind una dintre cele mai importante faţete a funcţionării lor. Bibliotecile publice sunt chemate, zi de zi, să facă faţă unor provocări cu totul noi, care erau de neconceput chiar cu 20 de ani în urmă. Bibliotecarii zilelor noastre au capacitatea profesională de a rezolva atât problemele specifice bibliotecii, dar şi probleme noi cu care se confruntă locuitorii localităţii unde funcţionează biblioteca”, susţine Sebastian Bara, managerul Bibliotecii judeţene.

Internetul şi calculatorul, locul central
„Concursul interbibliotecar «Bibliotecile anului» a fost iniţiat şi gândit tocmai cu scopul de a le da prilejul bibliotecarilor să se perfecţioneze, să rezolve probleme tot mai complexe şi mai solicitante. Biblioteca Judeţeană, care coordonează metodologic bibliotecile de toate rangurile din judeţ, a elaborat un amplu punctaj şi a stabilit criterii precise pentru biblioteci, criterii care, odată îndeplinite, permit realizarea unui clasament al bibliotecilor. Concursul este departe de a fi o competiţie formală, el stimulează bibliotecarii să-şi îmbunătăţească munca de fiecare zi şi să facă din bibliotecă un adevărat centru de cultură şi de informaţie. An de an, acest concurs pune în lumină disponibilitatea bibliotecarilor de a fi tot mai prezenţi în viaţa comunităţii locale. A trecut de mult vremea când bibliotecarul era doar persoana care împrumuta cărţi. Astăzi, calculatorul şi Internetul ocupă locul central în activitatea unei biblioteci, a sporit numărul serviciilor (gratuite şi eficiente) pe care bibliotecile le oferă populaţiei. Bibliotecile care se achită cel mai eficient de noile sarcini, de noile provocări care le stau în faţă sunt bibliotecile care se premiază prin acest concurs. Premiile nu sunt bunuri materiale, nu sunt resurse băneşti, ele reprezintă o recunoaştere şi o apreciere a întregii activităţi a bibliotecilor depuse de-a lungul unui an. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a fost în permanentă legătură cu toate bibliotecile publice din judeţ şi a verificat performanţele acestora. Astfel, concursul «Bibliotecile anului», ediţia 2019, suntem siguri că va fi câştigat de bibliotecile care s-au remarcat prin profesionalism, implicare, diversitate de acţiuni, prezenţă efectivă în viaţa comunităţii locale”, a adăugat managerul Bara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura