Între profit şi extremism politic

Volodia Macovei
Un referendum desfăşurat ieri în Elveţia pune la îndoială justeţea unei politici de acceptare masivă a imigranţilor, în condiţiile în care economia din Ţara Cantoanelor, chiar dacă are de câştigat din munca mai slab plătită, poate prefera liniştea socială şi îndepărtarea de haosul ce macină pieţele forţei de muncă din Uniunea Europeană. Problema spinoasă e, desigur, relaţia Elveţiei cu UE, europenii dorindu-şi tare mult să mai subţieze din atractivitatea ţării unde ceasul bate la fix.
Dar nu aceasta este problema noastră, deşi este un semn care nu se limitează la atmosfera elveţiană. Problema noastră este că, în condiţiile în care economiile din ţările UE au intrat în conflict aspru cu mediul social, interesele companiilor par să fie lezate dur, iar presiunile făcute asupra politicilor europene sunt din ce în ce mai mari.
Ecuaţia este simplă. Companiile din marile ţări europene sunt direct interesate în relaxarea politicilor comunitare în privinţa imigraţiei legale, pentru că o bucată serioasă din continent aparţine ţărilor sărace, cu economii tulburate, cu investiţii modeste şi pieţe năuce ale forţei de muncă. Lucrătorul din România sau Bulgaria, de exemplu, este uşor de atras spre un salariu minimal, ce bate greu spre o mie de euro pe lună, şi devine loial angajatorului care îi oferă astfel de slujbă, asta însemnând muncă de calitate pe bani puţini. În acest fel, compania respectivă îşi dublează profitul raportat la investiţia în personal. Or, această ecuaţie simplă înseamnă şi o şansă în plus de însănătoşire la nivel macroeconomic, în ţările respective.
Politicienii europeni sunt, însă, puşi în faţa unei duble presiuni: companiile sponsorizează politica şi vor angajaţi ieftini, alegătorii majoritari vor temperarea imigraţiei, pentru a creşte oferta de locuri de muncă şi stabilitatea socială. Cum, în zona mai trează a Europei, deşi există, presiunea mitei electorale este dramatic mai mică decât în România, problema politicienilor europeni este delicată. Din nefericire, în lipsa unor soluţii globale, comunitare, această situaţie generează deformarea apetenţei la vot, devenind atractive ofertele radicale, chiar de extremă. Şi unde duc expresiile radicale ale politicii, am văzut deja şi nu ne este dor.